Ministrul Sanatatii a vorbit in cadrul unei conferinte de presa despre una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta sistemul medical din Romania, si vorbim despre ceva care cu greu poate fi facut usor, mai exact repararea si modernizarea spitalelor din Romania.
Ministrul Sanatatii spune ca este de datoria statului roman sa le ofere romanilor servicii medicale la standarde europene, chiar daca exista asociatii private care investesc in modernizarea spitalelor cu bani privati, insa e nevoie de implicarea mai mare a autoritatilor.
“Copiii sunt cel mai important capital in aceasta tara, si noi trebuie sa facem in asa fel incat ei sa se dezvolte armonios. Daca au nevoie de asistenta medicala, sa o primeasca la timp, in conditii civilizate. Aici e un lucru pe care domnul presedinte Maticiuc nu l-a mentionat, dar l-am sesizat, este foarte greu sa adaptezi cladiri vechi la standarde actuale.
Sa stiti ca problema aceasta a amenajarii unei sectii de spital, mai ales una in care au loc manevre invazive, este o problema, si toata lumea discuta, despre infectiile asociate asistentei medicale. Orice infectie care este asociata cu o manopera medicala, sau cu prezenta intr-un spatiu medical se numeste infectie asociata asistentei medicale.
E foarte greu sa lupti impotriva acestor tipuri de infectii daca nu ai niste conditii minimale, iar zona de grupuri sanitare este o zona vitala pentru ca sa poti sa controlezi acest fenomen. Viitorul, daca ne ajuta Dumnezeu sa facem spitale regionale, prin PNRR, sau din alte surse de finantare, e important sa avem o retea de spitale care sa corespunda standardelor actuale.
De exemplu, intr-o sectie de terapie intensiva ar trebui sa fie 1 pacient intr-un salon, dar e foarte greu de asigurat acest lucru. Partea de grupuri sanitare, partea de circuite e foarte greu de adaptat in cladiri vechi. Pe de alta parte, daca acestea sunt cele pe care le avem, este salutara o initiativa precum cea a acestei fundatii, Metropolis, si a altor fundatii, as spune ca au dezvoltat modele de buna practica.
Oricat ar lucra asociatiile si fundatiile, nu pot inlocui responsabilitatea pe care o avem noi, pentru ca sunt foarte multe entitati care au in subordine spitale. Noi suntem deja minoritari, dar am mers si in tara, si sunt foarte multe lucruri care arata viziune, dorinta de schimbare, exista foarte multe autoritati nationale, sau locale, care au reusit foarte multe proiecte frumoase.”
This post was last modified on aug. 2, 2022, 9:05 AM 09:05