NASA a emis o alerta importanta in legatura cu o descoperire impresionanta care i-a uimit inclusiv pe cercetatorii sai, iar asta pentru ca vorbim despre ceva ce reprezinta o foarte importanta observare facuta de catre omenire in univers. Mai exact, cei de la NASA au descoperit un “super Pamant”, adica o planeta care are o masa egala cu de 4 ori cea a planetei noastre, si in care un an de zile este echivalentul a 10.8 zile pe planeta noastra.
NASA a ales denumirea Ross 508 b pentru aceasta planeta, care a fost descoperita prin utilizarea unei noi tehnici de monitorizare prin infrarosu, deci vorbim si despre o premiera in ceea ce priveste observarea universului din care facem parte. Conform NASA, acest “super Pamant” s-ar afla la 37 de ani-lumina fata de Pamant, el orbitand o stea la distante variabile care pot, sau nu, sa sustina viata pe suprafata sa, steaua in orbita careia se afla fiind una “pitic” rosie numita 508.
Alerta NASA cu o Descoperire Importanta care i-a Uimit Inclusiv pe Cercetatorii sai
NASA ar putea monitoriza cu mult mai mare atentie ceea ce se intampla pe aceasta planeta, in special in atmosfera sa, iar asta pentru ca distanta fata de Pamant este una relativ “mica”, deci monitorizarea indelungata este mai usor posibila. Oamenii de stiinta de la NASA vor sa afle daca viata poate fi sustinuta pe planete care orbiteaza stele cu masa redusa, ceva ce ei nu au putut determina pana in momentul de fata, dar poate ca vor reusi acum.
NASA a ajuns la concluzia ca planeta orbiteaza steaua sa la distante care ar permite formarea de apa pe suprafata, chiar daca steaua in sine este mai mica decat soarele nostru, dar asta inseamna ca ea este iradiata si de 1.4 ori mai putin decat Pamantul. Cu o masa care insumeaza doar 18% din cea a soarelui, steaua in jurul careia se invarte “super pamantul” ar putea avea o putere prea mica pentru a sustine forme complexe de viata, insa NASA vrea sa determine singura acest lucru.
NASA monitorizeaza cu extrem de mare atentie ceea ce se intampla in univers pentru a descoperi tot ceea ce se poate in legatura cu planetele care exista in diverse galaxii, si asa aflam cat de diferite sunt unele dintre ele in raport cu Pamantul pe care ne aflam.
This post was last modified on aug. 10, 2022, 6:16 PM 18:16