Petre Daea: Deciziile Oficiale ale Masurilor de Interes National pentru Romania

Petre Daea Deciziile Oficiale Masurilor Interes National Romania

Petre Daea le-a dezvaluit romanilor o serie de decizii oficiale foarte importante, de interes national, ele urmand a avea un impact foarte mare pentru milioane de oameni dupa ce vor fi puse in practica, pentru ca vizeaza sistemele de irigatii, atat de necesare in agricultura.

Petre Daea vorbeste mai jos despre o hotarare a Guvernului Romaniei care vizeaza modernizarea sistemelor de irigatii in Romania, inclusiv cu bani europeni, in cursul urmatorilor ani, ele ajutand la imbunatatirea culturilor din Romania, dar ramane de vazut cat va dura efectuarea investitiilor in Romania.

“am pregătit într-un timp extrem de scurt și foarte în detaliu Programul Național de Irigații, autorizat prin Hotărârea de guvern 988, care a fost publicată vinerea trecută în Monitorul Oficial, după aprobarea pe care a dat-o Guvernul miercuri. Este foarte valoros din perspectiva nevoii de a iriga cultura, foarte amplu din punctul de vedere al structurii şi foarte exact din punctul de vedere al obiectivelor.

Să știți că există în acest act normativ obiectivele clare pe care trebuie să le îndeplinească indiferent cine vine la comanda Ministerului Agriculturii, indiferent. Sistemele de irigații din România, când au fost creat au fost create pentru un concept excelent, pentru un concerte excelent şi au fost făcute de cei mai mari specialiști ai vremii, cu infuzie de know-how și nu numai de know-how, şi de tehnică, de la ţările dezvoltate în acest sens. Primele sisteme de irigații în România au fost create cu ajutorul englezilor.

Sigur că acum este altă abordare, dar este pe acest sistem nervos existent în România, pentru că avem, pe de o parte, libertatea de a executa lucrările de îmbunătățire, care înseamnă reducerea capacității, reducerea consumului de energie, ceea ce se discută; crearea independenței energetice, ceea ce vom face; reducerea pierderilor prin infiltrații, ceea ce facem, și folosirea fiecărei picături de apă pentru plantă, ceea ce vom face.

În acest concept nou, lucrăm împreună cu MIPE, pentru a găsi și bani din altă parte nu numai din cei ai bugetului de stat și, evident, avem componenta aceasta de sprijin de la Uniunea Europeană, prin Planul Național Strategic, care înseamnă pentru sectoarele acestea, pentru sistemele secundare, 500 de milioane de euro în exercițiul financiar 2021-2027.

România, cum spuneam, are efecte distructive sau efectele sunt negative şi din cauza faptului că trebuie să schimbăm, din punct de vedere al conceptului agricol, condițiile date.” a declarat ministrul Agriculturii.