Ministrul Sanatatii pregateste adoptarea unei hotarari de Guvern foarte importante pentru milioane de romani din intreaga tara, iara sta pentru ca vorbim despre o decizie luata pentru a indeplini jaloanele PNRR, aparent, iar in baza ei va fi creat un Institut Naţtional de Management al Serviciilor de Sanatate.
Ministrul Sanatatii explica mai jos modul in care va functiona acest institut nou, iar din moment ce el era inclus in PNRR-ul care a fost agreat impreuna cu Comisia Europeana, era necesara infiintarea sa pentru a indeplini jaloanele stabilite si a primi banii europeni.
“În cuprinsul PNRR, Componenta C12 Sănătate, se menționează ca element cheie îndeplinirea obiectivelor Reformei 3. – R3. Dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul resurselor umane din sanatate – R3.1.
Astfel, pentru a putea realiza în mod coerent politicile publice ale Ministerului Sănătății în domeniul resurselor umane și implicit prevederile din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, se are în vedere infiintarea unui Institut Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, denumit în continuare INMSS, ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, prin reorganizarea Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București, care se desfiinteaza.
INMSS va funcţiona ca unitate sanitară, finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, cu atribuții și structură organizatorică descrise în prezenta hotărâre. Este necesar ca acestei instituții nou-create să i se asigure finanțare corespunzătoare și predictibilă prin subvenții de la bugetul de stat, motiv pentru care aceasta să devină instituție în subordinea Ministerului Sănătății, finanțată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat.
INMSS va avea ca principal obiect de activitate analiza serviciilor de sănătate din România în numele și pentru Ministerul Sănătății, în scopul fundamentării ştiinţifice a propunerilor de politici şi strategii privind serviciile de sănătate, realizarea de cercetări operaționale privind managementul serviciilor de sănătate, elaborarea de ghiduri și proceduri, precum şi desfăşurarea de activități de formare profesională prin perfecționare și specializare în managementul serviciilor de sănătate, în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior coordonatoare, în condițiile legii.
Patrimoniul SNSPMPDSB va fi preluat pe baza unui protocol de predare-primire de INMSS. Excedentele bugetare neutilizate în anii precedenți, existente în conturile SNSPMDSB, se transferă în conturile corespunzătoare de excedente bugetare care se deschid pe numele INMSS. Modificările în execuția bugetară pe anul în curs se efectuează pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor, la solicitarea Ministerului Sănătății.”