Ministrul Sanatatii vorbeste intr-o declaratie de ultima ora despre una dintre problemele foarte mari cu care se confrunta Romania de ceva vreme, mai exact, el a oferit informatii cu privire la pasii luati pentru a rezolva situatia medicamentelor generice, si a preturilor pentru medicamentele vandute in tara.
Ministrul Sanatatii explica mai jos cum este gandita rezolvarea problemei, cu cine se discuta pentru ca romanii sa nu fie obligati sa cumpere doar medicamente scumpe, dar si despre relatia pe care o are cu Raed Arafat, cu care a fost in centrul unor dispute in ultimele luni, dupa cum prea bine stiti.
“Am avut discutii legate de aceste probleme, am avut deja cu ARPIM, sunt cei care produc medicamentele mai scumpe, cele originale. Urmeaza, in aceasta saptamana va fi o intalnire pe care o va avea domnul secretar de stat Baciu, care se ocupa de politica medicamentului in minister, cu cei de la organizatia care produce majoritatea medicamentelor generice.
Sunt doua elemente aici pe care le consider sensibile, si care ar trebui sa ne duca in directia buna, sa avem o politica fiscala care sa incurajeze investitii pe de o parte, si producerea medicamentelor generice in Romania. Asta este esential, iar politica de pret sa incurajeze folosirea acestor medicamente generice la care profiturile obtinute de industrie sunt mult mai mici.
Ca sa intelegeti exact cum stau lucrurile, principiul 70 – 30, adica 70% dintre medicamentele ieftine consuma 30% din bugetul total pe medicamente. Modul in care politica celui mai ieftin medicament, care a functionat in Romania timp de mai multi ani, ducea la disparitia medicamentelor, va spun dintr-o anumita categorie, celor mai ieftine.
Automat trebuia sa il decontam pe cel care era ceva mai scump. Nu totdeauna spuneau, probabil oamenii in Romania este bine sa cumperi ceea ce este cel mai ieftin. Ce este mai ieftin, de obicei, dispare, daca il cumperi, deci nu va mai exista. Relatia este institutionala intre MS si MAI, situatia este, ca sa spunem asa, intr-un status quo.
Asta nu insemna ca cetatenii nu trebuie sa aiba acces la servicii de medicina de urgenta. Nu e vorba de incordare, aici e vorba despre ceea ce e nevoie pentru sistemul de sanatate, si despre ceea ce e nevoie pentru oamenii din Romania. Eu cred ca e clar pentru toata lumea ca asistenta medicala de urgenta este o atributie a MS, si ea trebuie asigurata de profesionisti din domeniul sanatatii.” a declarat Rafila.