Sorin Grindeanu a facut o serie de anunturi foarte importante pentru romanii din intreaga tara pentru a dezvalui investitiile care au fost decise pentru autostrazi in diverse regiuni ale tarii, dar si pentru infrastructura feroviara care are nevoie mare de imbunatatiri in aceasta perioada.
Sorin Grindeanu vorbeste mai jos despre deciziile privind investitiile, dar si despre banii care au fost alocati de catre autoritatile din Romania, sume uriase fiind puse la dispozitia autoritatilor pentru a imbunatati infrastructura feroviara si rutiera din Romania.
“Am prezentat astăzi o viziune integrată în domeniul transporturilor, corelată cu măsurile economico-sociale pe care le luăm la nivel național. Am demonstrat în 8 luni de guvernare că se pot face investiții de 4,7 miliarde de euro în toate modurile de transport: rutier, feroviar, aerian și naval! Mă refer aici la valoarea tuturor contractelor lansate în mai puțin de un an.
Numai de la începutul acestui an am lansat în licitație 332 de km de autostradă! De 4 ori mai mult decât în 2021! În prezent sunt în construcție peste 200 de km de autostradă și peste 61 de km de Drum Expres, iar pentru 130 de km de autostradă au fost semnate contracte! În 2022, sunt deja în curs de modernizare 254 km de Cale Ferată, pentru alți 162 de km au fost desemnați câștigătorii, iar pentru 166 de km au fost depuse oferte.
Pentru 418 km urmează să se desfășoare lucrări de reparații de tip Quick Wins și pe alți 263 de km se vor desfășura lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii. Deci peste 1000 de km de cale ferată care va permite circulația trenurilor în condiții europene de siguranța și confort.
În 2023, voi continua să folosesc toate resursele ministerului și am să mobilizez în continuare Companiile aflate în coordonarea MTI pentru a finaliza proiecte care trenează de 30 de ani.
Din 2023, toate loturile A7, de la Ploiești la Pașcani (320 km), vor fi în construcție.
A început deja construcția pentru primii aproape 50 de km ai A7, iar în această săptămână semnăm contracte pentru încă aproape 16 km.
Este o investiție de 26 de miliarde de lei (5,2 miliarde de euro) cu bani asigurați prin PNRR.
Tot anul viitor, cel mai târziu, vom semna contractele pentru secțiunile din A8, finanțate prin PNRR. Adică secțiunile de capete: Târgu Mureș-Miercurea Nirajului și Leghin-Târgu Neamț.
Ne propunem și modernizarea principalelor coridoare feroviare din vestul României: tronsoanele Caransebeș-Timișoara-Arad și Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor-frontiera ungară (328 km).
Sunt investiți de peste 16,33 de miliarde de lei (3,26 de miliarde de euro), fără TVA.”