X

Ministrul Apararii: Mesajul Important pentru Elevii Colegiilor Militare din Romania

Ministrul Apararii, Vasile Dincu, a publicat un mesaj pentru cei 2.600 de elevi din cadrul colegiilor militare din Romania la inceputul noului an scolar, reprezentantul Guvernului Romaniei vorbind despre drumul pe care acestia il au de urmat, transmitand un mesaj si catre parintii lor.

“În anul școlar 2022-2023 se vor prezenta la cursuri aproximativ 2.600 de elevi în cadrul celor cinci colegii militare din România, dintre care 816 sunt elevi de clasa a IX – a, şi peste 1.300 de elevi în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri, dintre care aproximativ 800 de elevi sunt înscrişi în anul I.

Dragi elevi, Școala înseamnă cunoaștere, înseamnă dezvoltare, înseamnă, în cele din urmă, libertate. Profitați de această perioadă de învățare pentru că numai cunoașterea vă face cu adevărat liberi, vă poate arăta și pregăti viitorul. Iar viitorul nostru, al României sunteți voi.

Vă doresc ca școala să vă ofere încredere, curaj și posibilitatea de a vă îndeplini visurile în așa fel încât, la final, să fiți mândri de alegerea pe care ați făcut-o, și anume a fi parte din Armata României. Îndrăzniți să țintiți cât mai sus, pentru că doar prin voi Armata României va deveni un organism de elită, așa cum națiunea noastră are nevoie în vremurile de astăzi și în cele care vor veni.

Dragi părinți, Vă mulțumim pentru încrederea pe care o aveți în Armata Română! Sunteți partenerii profesorilor care au în grijă copiii dumneavoastră, cei care vor deveni militari destoinici, capabili să ia decizii, cu un nivel ridicat de pregătire tehnică de specialitate, spirit patriotic și civic dezvoltat, antrenați să își proiecteze viitorul și să își îndeplinească impecabil misiunile încredințate.

Dragi profesori, Aveți imensa responsabilitate a viitorului nostru. Avem încredere că veți oferi tinerilor care au intrat, în acest an și celor care își continuă studiile în unitățile de învățămînt liceal militar din România, cea mai de preț resursă: cunoașterea. Sunt convins că, prin pasiune şi seriozitate, veţi transpune în fapt obiectivul ambiţios al învăţământului militar românesc, acela de a oferi Armatei României resursa cea mai valoroasă – oameni de nădejde, militari bine instruiţi, flexibili şi motivaţi.

Mult succes, la început de an școlar, tuturor elevilor și tuturor profesorilor din România!”

This post was last modified on sept. 5, 2022, 10:34 AM 10:34

Disqus Comments Loading...