Alexandru Rafila a publicat in mod oficial un anunt care vizeaza romanii din intreaga tara in momentul de fata, iar asta pentru ca vorbim despre decizia luata de a fi prezent la a 72-a reuniune a Comitetului Regional al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru Europa, el avand loc in Israel.
Alexandru Rafila vorbeste mai jos despre faptul ca in cadrul acestei intalniri au fost puse in discutie o serie de decizii importante pentru Romania, dar si celelalte zeci de state prezente, iar mai multe detalii despre ceea ce s-a hotarat acolo aveti in cele de mai jos, publicate de catre ministerul Sanatatii.
“În perioada 12-14 septembrie a avut loc la Tel Aviv (Israel) a 72-a reuniune a Comitetului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, care reunește reprezentanții celor 53 de state membre ale regiunii. Temele numeroase și importante ale acestei întâlniri sunt reprezentate de: adoptarea de strategii sectoriale și dezvoltarea colaborării pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate a persoanelor cu dizabilități și a accesului la medicamente inovative.
Strategia de digitalizare a sănătății 2023-2030, dezvoltarea cadrului 2022-2027, referitor la înțelegerea comportamentelor și a elementelor culturale care influențează sănătatea, pregătirea sistemelor de sănătate în caz de urgență de sănătate, reducerea și eliminarea tuberculozei, HIV/SIDA și a hepatitelor virale ca probleme de sănătate publică.
Reuniunea a fost onorată la deschidere de Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, și de reprezentanții conducerii executive a OMS. Delegația României, din care fac parte ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, consilierul prezidențial Conf. univ. dr. Diana Păun, secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Conf. univ. dr. Adriana Pistol, Mircea Timofte, Președintele Ordinului Asistenților Medicali, reprezentanți ai Ambasadei României în Israel, a avut mai multe intervenții în plenul reuniunii și în sesiunile paralele.
Ministrul român al sănătății a propus înființarea unui centru regional de excelență al OMS în domeniul comportamentelor și elementelor culturale care influențează sănătatea, exprimând disponibilitatea României pentru găzduirea acestuia.
Deficitul resurselor umane calificate în sectorul sanitar reprezintă o problemă la nivelul întregii regiuni, iar participarea Prof. Alexandru Rafila la sesiunea dedicată acestei problematici a fost apreciată și a dus la adoptarea unei agende concrete și a unui plan de acțiune care ar putea fi discutate în prima jumătate a anului viitor la București, într-o întâlnire la care să participe toți reprezentații statelor membre ale OMS Europa. Astăzi, 14 septembrie a.c., Conf. univ. dr. Adriana Pistol a fost aleasă în calitate de membru în Comitetul Permanent al OMS Europa.”