SUA ii va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate pentru a-si recuceri teritoriile ocupate de catre rusi in care sunt organizate referendumurile ilegale, astfel ca nu vor mai exista restrictii din acest punct de vedere, asa cum se intampla in cazul atacurilor pe teritoriul real al Rusiei.
SUA actioneaza in acelasi mod in care a actionat si cand a venit vorba despre Crimea, pe care Rusia a ocupat-o cu peste 8 ani in urma, astfel ca e posibil sa vedem noi amenintari ale rusilor cu privire la folosirea de arme nucleare dupa ce vor exista noi atacuri in zonele contolate partial de armata rusa.
“De asemenea, am fost la fel de clar că Ucraina are dreptul absolut de a se apăra pe întreg teritoriul său, inclusiv de a lua înapoi teritoriul care a fost confiscat ilegal într-un fel sau altul de Rusia.
Pentru că nu există nicio schimbare în teritoriul care este anexat de ruși ca o chestiune pentru noi sau pentru ucraineni, ucrainenii vor continua să facă ceea ce trebuie să facă pentru a recupera pământul care le-a fost luat. Vom continua să-i sprijinim în acest efort.” a declarat Anthony Blinken, secretarul de stat al SUA confirm CNN.