Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a publicat un anunt extrem de important pentru milioane de romani in plin razboi in Ucraina, iar asta pentru ca, dupa cum puteti vedea si mai jos, el reafirma sustinerea tarii noastre pentru aderarea tarii vecine la NATO.
Klaus Iohannis face acest anunt impreuna cu alti 8 presedinti ai tarilor din regiune, si el vizeaza o decizie a Summit-ului NATO din 2008 cand s-a confirmat aderarea Ucrainei la alianta in viitor, fara a se stabili termene, sau a se initia efectiv procesul.
“Noi, președinții Europei Centrale și de Est, țări ai căror lideri au vizitat Kievul în timpul războiului și au fost martori cu ochii lor la efectele agresiunii ruse, nu putem rămâne tăcuți în fața încălcării flagrante a dreptului internațional de către Federația Rusă și, prin urmare, emit urmatoarea declaratie:
Reiterăm sprijinul nostru pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Nu recunoaștem și nu vom recunoaște niciodată încercările Rusiei de a anexa vreun teritoriu ucrainean. Suntem ferm în sprijinul deciziei Summit-ului NATO de la București din 2008 privind viitoarea aderare a Ucrainei.
Susținem Ucraina în apărarea sa împotriva invaziei Rusiei, cerem Rusiei să se retragă imediat din toate teritoriile ocupate și încurajăm toți Aliații să-și mărească substanțial ajutorul militar acordat Ucrainei. Toți cei care comit crime de agresiune trebuie trași la răspundere și aduși în fața justiției.
Klaus Iohannis, Președintele României
Miloš Zeman, președintele Republicii Cehe
Alar Karis, președintele Republicii Estonia
Egils Levits, președintele Republicii Letonia
Gitanas Nausėda, președintele Republicii Lituania
Stevo Pendarovski, președintele Republicii Macedonia de Nord
Milo Đukanović, președintele Republicii Muntenegru
Andrzej Duda, președintele Republicii Polone
Zuzana Čaputová, președintele Republicii Slovace”