Ministrul Apararii a publicat astazi un anunt de ultima ora cu care incearca sa atraga atentia a milioane de romani din intreaga tara cu privire la o serie de masuri care au fost luate in cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenta “Dr. Constantin Pailian”, fiind inaugurate mai multe spatii medicale.
Ministrul Apararii vorbeste despre investitiile pentru crearea unor Sali de operatii moderne, despre modernizarea saloanelor din spitale, dar si despre laboratorul de anatomie patologica de la Cluj, care a fost deasemenea beneficiarul unor investitii importante realitate de catre autoritatile din Romania.
‘M-am bucurat să fiu prezent, astăzi, la Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, acolo unde au fost inaugurate mai multe spații medicale reabilitate și dotate cu aparatură medicală performantă. Este vorba despre despre organizarea unui bloc operator cu un număr mai mare de săli de operații, care respectă legislația în vigoare, șase săli de operații dintre care una pentru politraumă, complet echipată.
De asemenea, în secția ortopedie-traumatologie s-au construit două săli de operații moderne, au fost modernizate saloanele din secțiile ortopedie-traumatologie, chirurgie generală și urologie, iar în secția ATI s-a introdus sistem de ventilație cu flux laminar. Surpriza reală este sala chirurgicală pentru politraumă, proiect al Direcției Medicale a MapN, un concept inovativ în medicina operațională, ce are în vedere tratarea și recuperarea pacienților cu politraumă, inclusiv cei cu accidente în poligoane, traume de război, accidente rutiere, traumatisme complexe care se tratează în echipă multidisciplinară
O altă veste bună aici la Cluj este Laboratorul de anatomie patologică care a fost recent dotat cu criomicrotom care permite examenul și diagnosticul rapid, orientează tipul și amploarea intervențiilor chirurgicale în cazul formațiunilor tumorale.
Modernizarea blocului operator, secțiilor chirurgicale, reabilitarea spațiilor, suportată din bugetul MApN, vine într-un moment în care Ministerul Apărării Naționale face investiții considerabile în domeniul sanitar, în toate instituțiile medicale proprii, și alocă fonduri consistente în ceea ce privește îmbunătățirea actului medical și dotarea secțiilor de specialitate cu aparatură tehnologizată de înaltă clasă și precizie în stabilirea diagnosticului.
Mă bucur să văd că pacienții Spitalului Militar din Cluj-Napoca vor beneficia de aparatură de ultimă generație, un punct important în procesul de recuperare medicală. Programele viitoare de investiții de la Cluj sunt ambițioase, știu că echipa de comandă este preocupată permanent pentru creșterea performanței actului medical, dar și în pregătirea continuă a personalului.”