Ministrul Energiei a publicat o serie de anunturi de ultim moment care vizeaza milioane de romani din intreaga tara, iar asta pentru ca vorbim despre decizia care a fost luata pentru intalniri cu privire la proiecte care se vor desfasura impreuna cu Canada in domeniul energiei, ele vizand centrala nucleara de la Cernavoda.
Ministrul Energiei vorbeste deasemenea despre discutii similare avute cu omologul sau din SUA, ele vizand tot domeniul nuclear si centrala de la Cernavoda, mai exact investitii pe care SUA sa le faca in unele reactoare ale tarii noastre, iar mai multe detalii despre aceste discutii aveti mai jos acum.
“Întâlnirea bilaterală cu Jonathan Wilkinson, Ministrul Resurselor Naturale, din Canada, a fost o ocazie bună să discutăm despre proiectele comune pe care le avem în domeniul energiei, în mod special al energiei nucleare. Am transmis că reabilitarea Unității 1 și Proiectul Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă sunt prioritare, contribuind la asigurarea securității energetice și la realizarea obiectivelor de decarbonizare.
Ambele țări, Canada ca furnizor de tehnologie, și România ca beneficiar, au o responsabilitate uriașă în gestionarea acțiunilor necesare dezvoltării Proiectului Unităților 3 și 4 într-un termen durabil. Ministrul Wilkinson mi-a transmis că avem sprijin și finanțare din partea guvernului canadian pentru retehnologizarea reactoarului 1 și pentru construcția reactoarelor 3 și 4.
I-am mulțumit colegului meu canadian pentru suportul acordat și pentru buna colaborare pe care o avem. De asemenea, am discutat și despre importanța deosebită pe care trebuie să o acordăm pregătiii unei noi generații de specialiști în dezvoltarea domeniului nuclear, iar aceasta implică nu numai absolvenți ai facultăților din domeniul fizicii și ingineriei nucleare, ci și din alte domenii conexe, necesare dezvoltării infrastructura instalatiilor nucleare. De aceea am căzut de acord că este nevoie de o mai mare implicare și cooperare între state, dar și între companii și universități. Pentru că așa cum am mai spus decarbonizare fără energie nucleară nu se poate.
Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk – Secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite – pentru a discuta despre stadiul proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanțarea construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea și de la EximBank.
De asemenea, am discutat și despre proiectul SMR-urilor, despre situația actuală din regiunea noastră, inclusiv a sistemului energetic din Ucraina și Republica Moldova, state afectate din cauza războiului agresiv al Rusiei. Am transmis că România susține cele două state și vom continua să o facem și le mulțumim SUA pentru suportul acordat până acum și pe viitor. România și SUA au un parteneriat strategic solid, iar energia reprezintă o componentă importantă în prezent și pe viitor.”
This post was last modified on oct. 27, 2022, 5:32 PM 17:32