X

Guvernul Romaniei Vorbeste despre Masurile luate pentru Romani

Guvernul Romaniei vorbeste mai jos despre masurile foarte importante luate pentru milioanele de cetateni din toata tara, masuri care au menirea de a ajuta oamenii sa traverseze perioada dificila prin care trece tara noastra in momentul de fata, cu toate detaliile mai jos.

“Prioritatea Guvernului în toată această perioadă a fost protejarea cetățenilor și economiei de efectele crizelor pe care le traversăm. Pachetele guvernamentale ”Sprijin pentru România” vor continua să fie implementate, dar și îmbunătățite, în urma întâlnirilor pe care le avem cu mediul de afaceri.

Sunt convins că noua Agenție Română pentru Investiții și Comerț Exterior va reuși să ofere suportul necesar companiilor românești exportatoare pentru a-și dezvolta afacerile pe piețele europene și internaționale. Totodată, perspectivele oferite de aderarea noastră la Schengen și OCDE vor deschide noi oportunități pentru întreprinzătorii noștri, pe care suntem pregătiți să-i susținem în continuare.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), din care au făcut parte reprezentanți ai societăților comerciale membre ANEIR și structurilor asociative membre ale Consiliului de Export al României.

Principala temă abordată în cadrul întrevederii a fost problematica reducerii deficitului balanței comerciale, în contextul în care deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022 a crescut cu 7,381 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, pe fondul unei majorări puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse.

În cadrul discuțiilor, premierul a subliniat preocuparea Executivului de a susține producătorii români și categoriile vulnerabile de cetățeni și a amintit că România va fi a șasea beneficiară din UE a fondurilor alocate prin REPowerEU, planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde.”

This post was last modified on oct. 31, 2022, 10:02 PM 22:02

Disqus Comments Loading...