DSU Romania afirma ca multumita sprijinului oferit de catre Rompetrol, fundatia SMURD a reusit sa cumpere un sistem de realitate virtuala SimX, in valoare de 200.000 de dolari, care permite formarea profesionistilor din domeniu multumita scenariilor virtuale de urgenta care pot fi experimentate prin acest sistem.
Fundatia pentru S.M.U.R.D. cu sprijinul financiar oferit de Rompetrol – KMG International continuă să susțină dezvoltarea sistemului de intervenție la situații de urgență prin achiziția unui sistem de realitate virtuală SimX, ce permite formarea continuă a profesioniștilor din acest domeniu – medici, asistenți, paramedici și pompieri. Valoarea proiectului depășește 200.000 USD.
Sistemul de realitate virtuală SimX are la bază diferite scenarii de situații de urgență, cu pacienți virtuali – adulți și copii, fie în ambulanță, în spital sau la locul unui accident – ceea ce oferă posibilități nelimitate de formare prin crearea de scenarii diverse. Sistemul poate fi utilizat pe scara largă în instruirea medicilor, asistenților și paramedicilor, atât la nivel individual, cât și în echipă, iar programarea la training la nivel național este facută de Centrul Național de Formare în Asistența Medicală de Urgență în parteneriat cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, cu sprijinul Rompetrol s-a realizat actualizarea sistemului XVR, ce permite realizarea de scenarii virtuale cum ar fi: incendii, accidente rutiere, feroviare și aviatice de amploare, situații cu caracter de expunere la substanțe chimice, evenimente care pot apărea în urma condițiilor meteo nefavorabile.
Aceste simulări în realitate virtuală, conduse cu participarea reală a personalului de intervenție, sunt folosite pentru exersarea procedurilor de colaborare și management al situațiilor de urgență majore la nivelul centrelor de conducere și coordonare. Sistemul XVR a intrat în dotarea Centrului Național de Formare în Asistența Medicală de Urgență de la Târgu Mureș în 2013.
This post was last modified on nov. 8, 2022, 8:43 PM 20:43