DSU Romania ii informeaza pe romanii din toata tara in legatura cu o serie de verificari care au fost facute de catre inspectorii IGSU din diverse judete din toata tara pentru a verifica daca operatorii economici isi desfasoara activitatea respectand legislatia in vigoare privind siguranta oamenilor.
Verificări inopinate la operatori economici din municipiul București și alte două județe din țară!
Pentru siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în locații destinate divertismentului, prin dispoziția secretarului de stat, Sef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, în acest weekend inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control inopinate la operatori economici din municipiul București și județele Iași și Cluj. Acțiunile au fost coordonate de la nivel central, de către IGSU.
Misiunile au vizat obiective cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit fiind aceala al respectării numărului maxim de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare.
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor, în activitate a fost implicat personalul de specialitate din alte 15 județe limitrofe, care, cu efort susținut, a controlat 40 de obiective.
În urma acțiunilor de control, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, prin depășirea numărului maxim de utilizatori, la 4 dintre obiectivele verificate, 3 din muncipiul Iasi si 1 din municipiul București, a fost aplicată amendă în valoare dd 100.000 lei (ca sancțiune principală) și sanctiunea complementară de oprire a funcționării pentru o perioadă de 60 de zile. Sancțiunile sunt prevăzute de Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
Tot pentru depășirea numărului maxim de utilizatori, la un alt obiectiv din judetul Cluj, care nu se încadrează în criteriile stabilite pentru oprirea funcționării, a fost aplicată amenda de 50.000 lei pentru nerespectarea condițiilor care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu și constatarea pierderii valabilității acestui act de autoritate.
Într-un alt caz, la unul dintre operatorii economici verificați în municipiul București, la care, de asemenea, s-a constatat depășirea numărului maxim de utilizatori, dar fără atingerea pragului pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu ( până la 10% din numărul maxim stabilit, conform legii), a fost aplicată amenda în cuantum de 30.000 lei.
Pe lângă aspectele menționate mai sus, verificate cu preponderență de inspectorii de prevenire, colegii noștri au constatat și alte neconformități pe linia securității la incendiu, sancționate cu 22 de avertismente și 24 de amenzi, în cuantum de 539.500 lei.
Întrucât siguranța celor care aleg să îsi petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, vor avea un caracter permanent și vor viza inclusiv obiective existente în municipii, orașe și comune din țară.
De la începutul acestui an, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel național, 2.851 de controale la obiective din categoriile: cluburi, baruri, discoteci, unități de alimentație publică, în urma cărora au fost aplicate 11.045 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 5,1 milioane lei.
This post was last modified on nov. 14, 2022, 11:42 AM 11:42