Ministrul Educatiei pentru Romania transmite un anunt extrem de important pentru milioane de elevi, parinti, si profesori din toata Romania, iar asta deoarece pentru scolile din intreaga tara vor fi implementate o serie de masuri care au fost deja discutate la Bruxelles, in cadrul unei intalniri intre ministri din mai multe tari de pe continent.
Ministrul Educatiei vorbeste mai jos despre ceea ce s-a discutat in cadrul acestei reuniuni, care au fost punctele cele mai importante pe care s-a pus accent, dar si masurile care sunt cerute pentru implementare in sistemele de invatamant din mai multe tari europene in cursul lunilor, dar si a anilor urmatori.
“Doamna Ligia Deca, a participat luni, 28 noiembrie, la reuniunea Consiliului Educație, desfășurată la Bruxelles. În cadrul acestui eveniment au fost abordate teme precum incluziunea, echitatea și calitatea în educație și formare, sprijinirea stării de bine în educația digitală și dezvoltarea Spațiului European al Educației în contextul agresiunii ruse în Ucraina.
Miniștrii educației au adoptat următoarele documente: Recomandarea Consiliului privind Căile către succesul școlar: documentul prezintă măsuri politice concrete pentru combaterea părăsirii timpurii a școlii și îmbunătățirea competențelor de bază (citire, matematică și științe) ale tinerilor cu vârsta de până la 15 ani, în special ale celor care provin dintr-un mediu defavorizat, fiind centrat pe dimensiunea incluzivă a educației prin creșterea ratei de absolvire a învățământului secundar.
Concluzii ale Consiliului privind sprijinirea stării de bine în educația digitală: documentul vizează un set de măsuri pentru promovarea stării de bine în educația digitală prin proiectarea formelor de învățare, dezvoltarea unor conținuturi digitale atractive și dezvoltarea relațiilor interpersonale în ecosistemul digital. Totodată, este menționat rolul esențial al profesorilor în susținerea stării de bine a elevilor și, implicit, în dezvoltarea capacității digitale a sistemelor de educație și formare favorabile incluziunii.
În cadrul dezbaterii publice cu tema „Spațiul European al Educației în timpul agresiunii ruse în Ucraina”, ministrul român al Educației a subliniat importanța cooperării și a solidarității în abordarea provocărilor comune, precum și rolul-cheie al educației în asigurarea unui sentiment de normalitate pentru persoanele care fug din calea războiului din Ucraina
În acest context, demnitarul român a menționat faptul că „în România, pentru a ne consolida în continuare răspunsul național, am adoptat un Plan național de măsuri privind protecția și incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina, care, pe lângă măsurile de răspuns de urgență, se concentrează și pe măsurile de protecție pe termen mediu și lung. Măsurile în curs de implementare în domeniul educației facilitează accesul elevilor ucraineni la toate tipurile de educație și asigură resursele necesare pentru procesele de predare-învățare și evaluare”.”