Ministrul Educatiei a publicat o serie de anunturi foarte importante pentru toti elevii si toate scolile Romaniei, anunturi care vorbesc si despre o serie de masuri care vor fi puse in aplicare in toata tara in viitorul nu foarte indepartat, iar asta pentru ca se discuta despre viitorul universitatilor din toata tara, si nu doar atat.
Ministrul Educatiei vorbeste despre felul in care s-ar putea schimba universitatile din Romania in viitor, impreuna cu scolile multumita consortiilor pentru invatamant dual, una dintre schimbarile extrem de mari, si extrem de bune, care urmeaza sa fie facute pentru sistemul de invatamant din Romania in urmatorii ani.
“Felicit UEFISCDI şi Universitatea din București, pentru organizarea evenimentului internațional „Valori fundamentale în învățământul superior: autonomia universitară”, în cadrul căruia am avut, astăzi, un dialog necesar și constructiv pe tema autonomiei universitare. În acest context, alături de reprezentanți ai universităților, ai diferitelor structuri centrale şi de membrii grupului BFUG pe tema valorilor fundamentale în Spaţiul European al Învâțământului Superior (SEIS), am discutat exemplele de bune practici existente, dar și provocările contextului național în creșterea autonomiei.
De altfel, literatura internațională de specialitate a relevat necesitatea unei mai mari autonomii a universităților, dar și necesitatea elaborării unui sistem de indicatori referitori la exitența de facto a acesteia. În SEIS există dezbateri în curs cu privire la posibilitatea de a analiza modul în care autonomia instituțională, precum și alte valori fundamentale, sunt protejate.
În momentul de față, suntem în curs de finalizare a unui nou cadru legislativ pentru învățământul superior, iar una dintre temele principale de discuție este echilibrul dintre autonomia instituțională și responsabilitatea publică. Creșterea autonomiei universitare şi a responsabilității publice, asigurarea transparenței procesului decizional, participarea studenților la luarea deciziilor și asigurarea unui climat etic în universități sunt priorități ale mandatului meu, de la care nu mă voi abate.
Dezbaterea live de ieri a avut ca temă centrală noile consorții integrate pentru învățământul dual și extinderea educației în regim dual la nivelul universităților. În cadrul evenimentului a fost prezentat pe larg „Programul-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual”, reformă centrală a PNRR. Întâlnirea a reprezentat un prilej bun ca reprezentanții Ministerului Educației să răspundă tuturor întrebărilor primite din partea invitaților.
La discuții au luat parte reprezentanții mediului de business, cu care trebuie să avem un parteneriat real și loial, pentru a obține o rută educaţională atractivă și o corelare a competenţelor elevilor și studenților cu cerințele pieței muncii. Felicit Rethink România pentru inițiativă și pentru dorința de revitalizare a educației profesionale! De asemenea, mulțumesc participanților pentru interesul manifestat pentru învățământul dual și implicarea constantă.”
This post was last modified on dec. 6, 2022, 6:03 PM 18:03