Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial deciziile care aduc o serie de schimbari majore pentru elevii din toate scolile Romaniei, iar asta pentru ca vorbim intr-un final despre masuri care vizeaza digitalizarea in Romania, masuri care au fost anuntate de ceva vreme de catre autoritati, dar care au nevoie de timp pentru implementare.
Ministrul Educatiei vorbeste in detaliu mai jos despre ceea ce se intampla din punct de vedere al digitalizarii in scolile din toata tara, si vedeti mai jos ca este vorba despre 1.100 de laboratoare inteligente care vor fi facute intr-o prima faza a derularii proiectului descris mai jos, dar vor fi dotate 1.500 de unitati de invatamant in total.
“Digitalizarea educației este o prioritate pentru Ministerul Educației și suntem consecvenți în acest sens. Am lansat, astăzi, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior”, apel ce va fi finanțat prin PNRR. Avem o alocare financiară de 117.499.800,00 de euro, prin care ne dorim să dotăm fiecare unitate de învățământ preuniversitar, de nivel secundar superior, cu câte un laborator inteligent („smart lab”).
În PNRR au fost prevăzute 1.100 de laboratoare inteligente, însă avem în vedere dotarea tuturor celor peste 1.500 de unități de învățământ secundar superior, întrucât vrem să asigurăm o șansă egală la educație digitală de înaltă calitate și incluzivă tuturor elevilor. Laboratoarele inteligente oferă oportunități de învățare prin experiență, indiferent de disciplină.
Acestea propun un concept atractiv și modern de învățare virtuală, cu posibilitatea de a fi adaptate profilului oricărei unități de învățământ secundar superior. Ne dorim ca tinerii din România să dețină competențele digitale necesare pentru a îmbrățișa oportunitățile oferite de noile tehnologii și să fie cât mai adaptabili în procesul de tranziție către meseriile viitorului. Prezentul demers marchează un moment important pentru armonizarea procesului educațional cu nevoile digitale ale prezentului.
Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reformă și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte, de tip competitiv „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior”, finanțat prin Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ, Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Componenta C15: Educație, Pilonul VI.
Politici pentru noua generație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Un laborator inteligent este un spațiu dotat cu echipamente digitale, care poate susține procesul de predare, învățare, evaluare la toate disciplinele. Tehnologia aplicată și învățarea cu ajutorul proiectelor și problemelor (Project Based Learning) poate facilita învățarea personalizată.”