Mesajul lui Nicolae Ciuca la Inceput de An 2023 pentru Milioane de Romani

Mesajul lui Nicolae Ciuca la Inceput de An 2023 pentru Milioane de Romani

Nicolae Ciuca, premierul Romaniei, a publicat un mesaj foarte important pentru milioane de romani din intreaga tara la inceput de an 2023, iar asta pentru ca vorbeste despre planurile si prioritatile Guvernului pentru urmatoarele luni din acest an.

Începem anul 2023 cu încredere și optimism că am făcut anul trecut tot ceea ce a depins de noi pentru a face față efectelor crizelor suprapuse pe care și cetățenii României le-au resimțit și pentru a fi pregătiți, prin deciziile pe care le-am luat, să facem față provocărilor și în perioada următoare.

Vom continua cu aceeași energie pentru a consolida ceea ce am realizat anul trecut, în care am avut o execuție bugetară bună, am reușit să ne încadrăm în țintele de deficit, iar România a înregistrat o creștere economică pe care nimeni nu o previziona, mai ales după izbucnirea războiului din Ucraina și efectele în lanț pe care le-a produs – creșterea prețurilor la gaze și energia electrică și creșterea inflației.

Am găsit soluții și am rezolvat punctual astfel de probleme, dar am venit și cu decizii care să producă efecte în timp.

Ne-am angajat să asigurăm absorbția fondurilor europene și toate cele trei linii de finanțare europeană cumulează aproximativ 90 mld. euro. Am depășit în 2022 suma pe care ne-o stabilisem ca obiectiv, de a atrage pe an cel puțin 10 mld. euro. Am reușit o absorbție de 11,3 mld. euro, cea mai mare pe care România a absorbit-o de când accesează fonduri europene, asigurând astfel fundamentul pentru derularea proiectelor și programelor europene.

Avem toate premisele ca și în 2023 să atragem și mai mulți bani europeni și, la nivel similar, de peste 11 mld. euro, să avem și investiții străine directe, ceea ce ne dă o încredere şi ne menține pe linia aceasta de optimism moderat față de ceea ce înseamnă activitatea guvernamentală și relațiile pe care le-am stabilit cu mediul de afaceri, pentru a convinge investitorii că în România sunt oportunități, în România există resurse, în România există capacitate de muncă, în România productivitatea muncii este un indicator care poate să stimuleze, în continuare, mediul investițional.

Am pregătit și a fost transmisă cea de-a doua cerere de plată din PNRR – a intrat în analiza Comisiei Europene ți așteptăm, probabil la finele acestei luni sau în luna următoare, să avem validarea cererii și plata banilor. Totodată, la începutul acestui an vom primi prefinanțarea din fondurile de coeziune pentru perioada 2021-2027.România are nevoie de acești bani europeni, prin care, alături de banii de la bugetul de stat, susținem în continuare investițiile, pentru ca economia să funcționeze, iar la nivelul Guvernului vom veni cu măsuri, poate chiar mai mult decât până acum, pentru a sprijini mediul antreprenorial, pentru că avem în continuare la dispoziție fonduri de garantare, garanții de stat.