X

Guvernul Romaniei Anunta Noi Masuri pe Piata Energiei din Romania

Guvernul Romaniei a anuntat o serie de noi masuri foarte importante pe piata energiei din Romania, iar asta pentru ca vorbim despre decizii care vor fi benefice pentru crearea de energie regenerabila, sau sustinerea oamenilor care au nevoie de ajutor cu facturile.

Gestionarea crizei energetice este între problemele importante și obiectivele asumate la nivelul guvernului. Am luat o serie de măsuri pentru încurajarea producerii de energie din surse regenerabile, printre care și instalarea de panouri fotovoltaice într-un număr mai mare de gospodării.

În acest an, vom crește la 3 miliarde de lei finanțarea Programului guvernamental Casa Verde Fotovoltaice. Dacă anul trecut, 40.000 de gospodării au beneficiat de o asemenea finanțare, în 2023 se vor adăuga încă 150.000 de beneficiari.

Am discutat cu domnul ministru al Mediului, Tanczos Barna, și despre simplificarea procesului de accesare a acestui program de către cetățeni, precum și despre modul în care se poate scurta timpul de evaluare a dosarelor depuse, pentru ca procesul să se deruleze optim.

Reducem la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovadă că aplicantul nu are datorii la stat sau la bugetul local și, la sfârșitul instalării sistemului fotovoltaic, de certificatul de racordare care atestă calitatea de prosumator, pentru a beneficia de această finanțare.

Preconizăm că până pe 15 februarie aprobăm bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, ce include acest program guvernamental, și în luna martie putem începe derularea lui, pentru a sprijini oamenii în efortul lor de a deveni independenți din punct de vedere al energiei electrice.

This post was last modified on ian. 31, 2023, 10:41 PM 22:41

Disqus Comments Loading...