X

Vladimir Putin Nu l-ar fi Amenintat pe Boris Johnson cu Atacarea Marii Britanii

Vladimir Putin a fost acuzat de catre fostul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, ca l-a amenintat cu un atac asupra Marii Britanii in cadrul unui apel telefonic care a avut loc intre cei doi inainte ca Ucraina sa fie invadata, insa purtatorul de cuvant al presedintelui Rusiei neaga vehement ca acest lucru s-ar fi intamplat.

Vladimir Putin este cunoscut pentru faptul ca lanseaza tot felul de amenintari, asa cum s-a intamplat si de cand a pornit razboiul din Ucraina, insa de la amenintare la actiune este o cale foarte lunga, iar presedintele Rusiei nu ar fi atacat oricum Marea Britanie, in ciuda ajutorului pe care credea ca il va oferi Ucrainei.

“Kremlinul a spus că fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a mințit când a spus că președintele rus l-a amenințat cu o lovitură cu rachete în timpul unui apel telefonic premergător a ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială” în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că ceea ce a spus Johnson nu este adevărat, sau „mai precis, o minciună”. Peskov a mai spus că furnizarea Occidentului de arme suplimentare Ucrainei nu va duce decât la „escaladarea semnificativă” a conflictului.”

This post was last modified on ian. 31, 2023, 11:26 PM 23:26

Disqus Comments Loading...