Ministrul Sanatatii anunta in mod oficial deciziile importante care sunt foarte necesare in Romania, si care vor avea un impact major asupra foarte multor romani, iar asta deoarece trebuie sa fie monitorizat modul in care pacientii sunt trimisi de catre medici din spitalele publice in cele private, si trebuie oprit fenomenul.
Ministrul Sanatatii explica mai jos faptul ca spitalele publice sunt fundamentale pentru un sistem de sanatate care sa functioneze in mod corect in Romania, si ca e nevoie de investitii majore si fonduri alocate in continuare pentru dezvoltarea spitalelor publice, dar si sectorul privat poate sustine evolutia lor.
“Nu am, în momentul de faţă, pârghiile legale să împiedic un medic să-şi exercite profesia în sistemul privat după încheierea programului de lucru în sistemul public. Nu poate să existe suprapunere între cele două, adică să am program până la 3:00 şi am consultaţii la privat de la 12:00. Cel de-al doilea element, care de fapt confirmă ceea ce spuneam în luna septembrie, trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte circuitul pacientului.
Asta nu are niciun fel de legătură cu îngrădirea medicului de a lucra şi într-o parte şi în alta, cu condiţia să existe un angajament – poate să fie şi scris în care el respectă programul public şi face un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el sau lucrează o cunoştinţă de-a lui.
Vreau sa mai spun un lucru, care cred ca este foarte important, si cred ca ar trebui sa reprezinte filosofia sistemului de sanatate din Romania. Am fost si in Israel, este exact la fel, am fost si in Franta, este exact la fel, institutiile sanitare publice, spitalele publice, sunt institutiile de baza, pentru ca in orice situatie grava, de criza, ele raspund nevoii de servicii de sanatate.
Daca un spital privat ia decizia intr-o situatie de criza sa inchida – domle eu nu mai am bani, nu mai merge afacerea, vreau sa inchid – atunci dintr-odata, daca nu ai sistemul public, nu mai ai acces la servicii de sanatate. Exista aceasta abordare rationala in care principalele resurse trebuie sa mearga in sistemul public prin asigurarile de sanatate publice.
Noi nu am dezvoltat, din pacate, sistemul de asigurari de sanatate private, care ar trebui corelate cu aceste servicii pe care le ofera clinicile private. Toate manevrele medicale mari consumatoare de resurse, umane, materiale, deci bani, pana la urma. Cazurile grave ajung la unitatea de primiri-urgente si la terapie intensiva in spitalele publice.”