Raed Arafat, seful DSU, a anuntat in mod oficial zilele trecute faptul ca inca o echipa de salvatori va fi trimisa in Turcia pentru a ajuta autoritatile locale sa salveze oamenii care au fost afectati de cutremurele care au lovit tara saptamana aceasta, peste 11.000 de persoane pierzandu-si viata.
Raed Arafat anunta acum ca inca o echipa de salvatori va ajunge in Turcia pentru a ajuta la efortul colosal facut pentru salvarea persoanelor care inca sunt prinse sub daramaturi, insa impreuna cu mai multa tehnica.
În cursul nopții a fost pregătită echipa, este a doua echipă de căutare-salvare care este în curs de certificare, dar care este pregătită și a participat deja la exerciții internaționale pe acest domeniu, din cadrul Pompierilor București sau, cum spunem noi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Echipa a fost pregătită. Vorbim acum de o echipă de 57 de persoane, care include doi ofițeri de la DSU, salvatorii de la București, de la pompieri, include din nou, doi medici, doi asistenți de la SMURD București și include trei câini cu responsabilii lor din partea societății civile, din partea ONG-ului cu care colaborăm, Clubul Câinilor Utilitari și ai Salvamontului.
Cu asta înseamnă că noi vom avea acum primii patru câini, plus cei trei trimişi astăzi. Plus, vom avea două echipe care totalizează aproape 120 de persoane, care vor lucra din nou contra cronometru pentru salvarea de vieți acolo. Au plecat persoanele, deja, cu primele două avioane puse la dispoziție de Forțele aeriene, urmând ca două avioane de la Baza Pápa, avioane NATO, la solicitarea Ministerului Apărării și care sunt deja la Baza 90, să transporte echipamentele.
Acum am confirmarea că deja sunt încărcate și, în scurt timp, vor pleca și ele spre Adana. Vor face un timp mai scurt decât avioanele noastre, fiind avioane de viteză mare, și acolo vor prelua personalul nostru, echipamentele – care sunt formate inclusiv din mașini – vor începe instalarea bazei de operațiuni și vor începe acțiunile acolo.
This post was last modified on feb. 8, 2023, 7:15 PM 19:15