Ministrul Energiei face 3 anunturi foarte importante pentru milioane de romani din intreaga tara in momentul de fata, iar asta pentru ca Virgil Popescu aduce in atentia imediata a oamenilor masurile care au fost luate pe piata de energie nucleara, multumita unei intrevederi avute cu reprezentantii unei companii americane.
Ministrul Energiei spune deasemenea ca in viitorul apropiat va fi crescut si procentul de energie regenerabila pe care o vom consuma in Romania, dar si cat de importanta va fi aceasta tranzitie pentru tara noastra in vederea pregatirii generatiilor viitoare pentru a lua si mai multe masuri in vederea protejarii planetei.
“Alături de Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica, am avut o întrevedere cu reprezentanții companiei americane Fluor Corporation pentru a discuta despre ultimele evoluții din proiectul reactorului de mici dimensiuni, care va fi instalat la Doicești, dar și despre proiectul Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă. Este importantă colaborarea și coordonarea ca aceste două proiecte foarte importante pentru țara noastră să fie finalizate la termen, pentru a ne asigura independența și securitatea energetică.
Mai mult chiar, cei de la Fluor și-au exprimat interesul de a se implica în proiectul cablului de transport al energiei electrice pe traseul Tuzla – Podişor, apoi pe culoarul gazoductului BRUA, pentru a asigura legătura de la estul la vestul ţării. Este o veste bună pentru România. În viitorul apropiat vom crește procentul de energie renegerabilă pe care o vom consuma, de aceea am făcut o vizită de lucru la compania Red Electrica, care este operatorul rețelei de transport de energie electrică de înaltă tensiune din Spania.
Compania administrează întreaga rețea de transport de energie electrică din Spania, inclusiv sistemele electrice autonome ale insulelor (inclusiv, în special, Ibiza, Mallorca și în Insulele Canare ). Aceasta reprezintă peste 44.000 km de linii de înaltă tensiune și o capacitate de transformare de 92.000 MVA. Am văzut cum sunt integrate în sistemul național sursele de energie regenerabilă și am discutat despre o posibilă colaborare cu cei de la Transelectrica, pentru a prelua modelul de bune practici și în România.
Împărtășim un interes comun și real pentru a investi și acționa, pentru a lăsa o moștenire copiilor noștri. În 2021 a început războiul hibrid al gazului, al pretului gazului, iar în momentul respectiv nimeni nu a înțeles exact ce vor să facă rușii, dar în luna februarie a anului trecut am văzut rezultatele, am văzut o mare provocare. Ca urmare, România a luat măsuri pentru a se securiza energetic, dar a venit și cu soluții de protecție pentru Uniunea Europeană.
În acest sens, am semnat un acord cu Georgia, Ungaria și Azerbaidjan pentru construirea unui cablu submarin de transport de energie din surse regenerabile, care va alimenta UE. Mai mult, suntem parte din proiectul de extindere către Europa Centrală și de Sud-Est a coridorului sudic de gaze, care pleacă din Azerbaidjan.”
This post was last modified on feb. 22, 2023, 6:17 PM 18:17