Armata Romana transmite un mesaj foarte puternic la 1 an de razboi in Ucraina, iar asta pentru ca vorbim despre o perioada extrem de difciila pentru intreaga lume, una care a schimbat foarte multe, inclusiv in Romania, iar mai jos aveti declaratia oficiala.
24 februarie, un an de război la graniță!
S-a împlinit un an de când lumea întreagă era înmărmurită de realitatea atroce a invaziei Rusiei asupra Ucrainei.
Cu speranță de pace, ne gândim, astăzi, la victimele nevinovate și trimitem un gând de îmbărbătare pentru eroii ucraineni care își apără țara.
“Vom continua să sprijinim Ucraina atât cât va fi nevoie, pentru că poporul român crede într-un sistem internațional bazat pe reguli, nu pe agresiune. Încă de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, România a acordat țării vecine asistență umanitară, sprijin politic, diplomatic și economic. Statul român a furnizat adăpost și ajutor pentru mai mult de 3,5 milioane de refugiați ucraineni și s-a implicat în facilitarea tranzitului dinspre Ucraina spre piețele globale a peste 11,8 milioane de tone de cereale.” a declarat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.
Războiul de agresiune pornit de Rusia împotriva Ucrainei a dat proba solidarității și coeziunii euro-atlantice. La scurt timp după declanșarea ostilităților pe frontul din Ucraina, Alianța Nord-Atlantică a activat, pentru prima dată în istoria sa, elemente ale Forței de Răspuns a NATO, dislocând forțe și tehnică de luptă pe teritoriul țărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România.
La Summit-ul NATO de la Madrid din luna iunie, liderii aliați au înțeles necesitatea eliminării diferențelor de abordare dintre nord-estul și sud-estul flancului estic și au propus o abordare unitară a întregii prezențe aliate pe flancul estic, prin pre-poziționarea de tehnică și echipamente defensive esențiale și construirea unei infrastructuri de sprijin, fapt care asigură creșterea prezenței aliate în România.
Cu peste 5.000 de militari aliați dislocați pe teritoriul național, care se instruiesc împreună cu militarii români, țara noastră este mai bine protejată și apărată.
În prezent, pe teritoriul României acționează Grupul de Luptă pentru Apărare Colectivă condus de Franța, ca națiune-cadru, având în compunere forțe aparținând Țărilor de Jos și Belgiei, structurile dislocate de Armata SUA – elementele Diviziei 101 Aeropurtate “Screaming Eagles” și 2nd Brigade Combat Team, începând cu luna octombrie a anului trecut, precum și contingentele din Polonia, Portugalia și Macedonia de Nord, din subordinea Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova.