Ministrul Sanatatii reactioneaza in mod oficial pentru milioane de romani din intreaga tara din cauza unei probleme extrem de serioase care a generat stupoare in randul foarte multor oameni, iar asta pentru ca ofera noi informatii in cazul de la Iasi cu privire la medicul care reimplanta dispozitive medicale.
Ministrul Sanatatii explica mai jos faptul ca aceasta practica este una complet ilegala, si ca in Romania nu este permisa reimplantarea dispozitivelor medicale extrase de la cadavre, iar asta pentru ca legislatia in vigoare nu permite acest lucru, situatia in sine fiind una extrem de serioasa, din pacate.
“Eu n-aș vrea să comentez asupra acestui aspect, știți bine că e o anchetă penală în derulare. Noi ne-am făcut datoria și Parchetul General a menționat acest lucru, din punct de vedere al furnizării întregului sprijin și a informațiilor necesare pentru soluționarea cât mai rapidă a acestui caz.
În mod evident, dacă pe un echipament scrie că e de unică folosință, e de unică folosință. Dacă ai o seringă de unică folosință, e clar că poți să o folosești a singură dată, nu poți s-o folosești de mai multe ori. Cred că lucrul ăsta trebuie să fie clar pentru toată lumea. Din ce cunosc, a existat și finanțare suficientă pentru acest program din partea Casei Naționale de Aigurări de Sănătate.
Eu nu pot să comentez dacă mai există sau nu mai există o astfel de practică, eu singurul lucru pe care-l pot spune e dacă e legal sau nu în România o astfel de practiocă, or legislația în vigoare nu permite acest lucru. Din cauza asta n-aș vrea să comentez mai mult și să lăsăm organele de cercetare penală să-și facă datoria.
Cred că e corect să lăsăm anchetatorii să-și termine treaba să nu încercăm să influențăm, că văd tot mai multe comentarii în spațiul public legate de acest lucru fără ca oamenii să aștepte, cum e normal, finalizarea cercetărilor.
Când există astfel de fapte, care până la urmă sunt fapte de corupție, scade încrederea nu numai în sistemul de săpătate, în orice sistem care validează astfel de fapte, dar noi nu facem acest lucru, dimpotrivă: cred că prin tot ce a făcut Ministerul Sănătății în ultimul an a demonstrat că nu tolerează faptele de corupție și derulează și activități preventive susținute și vom veni cu precizări în perioada imediat următoare.”
This post was last modified on feb. 28, 2023, 12:14 PM 12:14