Austria a hotarat in mod oficial impunerea unor foarte importante noi masuri majore pentru Spatiul Schengen, care ar putea facilita aderarea Romaniei si Bulgariei, iar asta deoarece Karl Nehammer a confirmat intelegerea pe care a reusit sa o realizeze cu guvernul Marocului privind reducerea presiunii legate de migratia ilegala in Uniunea Europeana acum.
Austria s-a inteles cu Marocul pentru a respinge mai usor cererile de azil ale cetatenilor sai, conform lui Karl Nehammer, dar si cu privire la repatrierile unora dintre cei care se afla pe teritoriul austriac, insa cancelarul de la Viena a afirmat deasemenea ca este in favoarea crearii de centre de azil la granitele externe ale Uniunii Europene.
Austria vrea, practic, nu doar ziduri la granitele UE, ci si centre de azil, iar pentru asta face lobby serios in randul tarilor europene pentru a-i sustine planurile, dar mai mult, incepe sa lucreze si cu tarile din care vin migrantii, intarind sustinerea economica a acestora pentru a le putea “convinge” sa-si tina cetatenii in interiorul granitelor cu imbunatatirea conditiilor de trai.
“Pe de o parte, acum este mai ușor să respingi marocanii care nu au dreptul la azil. În plus, potrivit lui Nehammer, infractorii care se află în închisoarea noastră pot fi trimiși înapoi în Maroc. Austria sprijină centrele de azil de la frontierele externe europene.
Trebuie create perspective pentru oamenii din țările lor de origine, iar accentul trebuie pus mai mult pe Africa. Austria este puternic împovărată cu problema migrației. Austria dorește să consolideze cooperarea în materie de politică economică și de securitate. El a subliniat cooperarea economică cu țara nord-africană. Relațiile cu Maroc sunt acum „la un nou nivel”.”