Guvernul a anuntat ca transfera Spitalele de la Ministerul Transporturilor catre autoritatile locale, in cadrul unei proceduri complexe care se va desfasura in timp, dar la finalul careia ar trebui sa vedem mai multe unitati medicale coordonate mai bine la nivel local.
Un Comitet Interministerial ar fi deja pregatit de catre Guvern pentru indeplinirea acestor sarcini importante, dar chiar si asa, va fi nevoie de o perioada de timp pentru a transferul unitatilor medicale sa fie realizat.
Transferarea spitalelor din coordonarea Ministerului Transporturilor către autoritățile locale, pregătită de un Comitet Interministerial.
Guvernul României pregătește transferarea rețelei de spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către autoritățile locale, pentru ca aceste servicii să fie aduse cât mai aproape de nevoile comunității.
În acest sens, premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu factorii de decizie la nivel guvernamental și local. Au participat la această întâlnire secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, reprezentanți ai ministerelor dezvoltării, educației, muncii, precum și ai autorităților locale la nivel de oraș, municipiu și consiliu județean și ai conducerii universităților de medicină din România.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a decis, la inițiativa Ministerului Transporturilor, să înceapă procesul de transfer al celor 15 unități spitalicești aflate în prezent în coordonarea acestui minister. Concret, urmează ca această prima etapă să fie demarată prin intermediul unui Comitet Interministerial coordonat de secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.
“Principala sarcină a acestui comitet va fi de a realiza cadrul normativ necesar la nivelul Guvernului. În cea de-a doua etapă vor fi identificate toate măsurile pentru a ne asigura că există capacitatea și resursele pentru ca autoritățile locale să poată consolida și chiar dezvolta capacitatea de tratament oferită de aceste spitale.
Un rol important în acest sens îl vor avea universitățile de medicină, care vor contribui la pregătirea personalului medical din aceste rețele”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.