X

Anuntul lui Virgil Popescu si o Decizie Oficiala IMPORTANTA pentru TOATA Romania!

Virgil Popescu, ministrul energiei, a anuntat in mod oficial o decizie foarte importanta pentru milioane de romani din intreaga tara, iar asta pentru ca aduce in atentia imediata a milioanelor de romani adoptarea unei noi legi care are menirea de a pune in functiune inca 2 reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavoda.

Virgil Popescu explica mai jos cat de importanta este aceasta lege care a fost adoptata in mod oficial, ea aducand beneficii pentru milioane de romani din intreaga tara, insa va fi destul de asteptat pana in momentul in care aceste reactoare vor deveni functionale, asa ca beneficiile aduse de catre ele nu vor fi resimtite imediat.

“A fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă! Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârșitul anului 2030 și Unitatea 4 în anul 2031. Le mulțumesc colegilor parlamentari pentru cele 273 de voturi date pentru adoptarea acestei legi foarte importante prin care vom asigura independența și securitatea energetică a României.

Scopul Acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale Statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării Proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, Acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de Acord.

Proiectul Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă reprezintă un obiectiv strategic de interes național cu un rol esențial în atingerea obiectivelor strategice de securitate energetică ale României, componentă esențială a securității naționale, contribuind totodată la atingerea obiectivelor de decarbonare a sectorului de producere a energiei electrice și menținerea stabilității Sistemului Energetic Național.

Prin realizarea Proiectului, esențial pentru securitatea și independența energetică a României, va fi dublată contribuția energiei nucleare în sistemul energetic de la aproximativ 20% la 36%, vor fi create noi locuri de muncă în sectorul nuclear, se va dezvolta lanțul de furnizori, va fi facilitat accesul la împrumuturi și sprijin financiar, vor spori veniturile la bugetele locale din zona de dezvoltare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, precum și la bugetul de stat, ca urmare a investițiilor și înființării de noi întreprinderi în activități de cercetare și inovare în zonă/regiune.

De asemenea, prin realizarea acestor investiții, se va asigura accesul la energie electrică și termică a consumatorilor, protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice. Proiectul va contribui la asigurarea unei piețe energetice competitive, va crește calitatea învățământului în domeniul energiei și va continua formarea resursei umane bine pregătite în domeniul nuclear. Acordul de Sprijin în legătură cu Proiectul Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă este un document critic și de esență conferind încredere părților interesate (instituții finanțatoare, potențiali contractori, potențiali investitori etc) și o confirmare la nivel legislativ a angajamentului statului român pentru continuarea și finalizarea acestui proiect.”

This post was last modified on mart. 14, 2023, 4:29 PM 16:29

Disqus Comments Loading...