Armata Romana a anuntat in mod oficial faptul ca trimite in Tarile Baltice un detasament al Fortelor Aeriene Romana pentru a asigura misiuni de Politie Aeriana ca parte a NATO, iar comanda acestora a fost predata deja de catre autoritatile romane.
Armata Romana participa cu forte in cadrul NATO pentru a asigura securitatea altor tari, asa cum si altele participa in Romania pentru a ne tine pe noi in siguranta, iar mai multe detalii despre aceasta schimbare de comanda aveti mai jos.
Ceremonia de predare-primire a comenzii operaționale a detașamentului Forțelor Aeriene Române „Carpathian Vipers”, care va asigura Serviciul de Poliție Aeriană întărită în țările baltice, a avut loc marți, 14 martie 2023, la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”.
Contingentul românesc care urmează să fie dislocat în afara teritoriului național a intrat sub comanda operațională a comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) și continuă să fie sub comanda administrativă a șefului Statului Major al Forțelor Aeriene.
Ceremonia s-a desfășurat în prezența șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Viorel Pană și a comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, general-locotenent Dorin Ioniță.
Detașamentul de 4 aeronave de luptă F-16 multirol și personalul desemnat, care poartă denumirea o onorifică „Carpathian Vipers” se va disloca pe baza aeriană Šiauliai, din Lituania şi va asigura misiunea de Poliție Aeriană întărită în ţările baltice în perioada aprilie – iulie 2023, rotirea piloților și a personalului tehnic realizându-se după două luni.
Misiunea detașamentului este de a proteja integritatea spațiului aerian al Țărilor Baltice şi este o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi.
Detașamentul „Carpathian Vipers” este condus de comandorul Cosmin Vlad, pilot de vânătoare cu experiență în misiuni naționale și internaționale. În discursul său susținut pe timpul ceremoniei acesta a declarat că: „Ne așteaptă o misiune complexă, plină de provocări generate pe de o parte, de contextul geopolitic dominat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei iar pe de altă parte, de noutatea dislocării aeronavelor F16 românești într-un teatru de operații.
Sunt conștient de responsabilitatea pe care o avem cu toții în îndeplinirea cu succes a acestui angajament asumat și cred cu tărie că suntem pregătiți. Experiența acumulată în executarea Serviciului de luptă permanent Poliție Aeriană în țară, precum și sarcinile îndeplinite la standarde înalte în cadrul exercițiilor multinaționale, oferă certitudinea unei misiuni ce va fi îndeplinită cu succes.