Ministrul Educatiei anunta in mod oficial o initiativa de ultima ora cu schimbari foarte importante pentru elevii si scolile din toata Romania, iar asta pentru ca ne aduce in atentia imediata o decizie de a se initia un nou apel de proiecte cu bani oferiti prin Planul National de Reforma si Rezilienta pentru tara noastra.
Ministrul Educatiei explica in cadrul website-ului sau ce presupune acest nou apel de proiecte, si la ce pot fi folositi, astfel ca putem sa aflam din timp in ce masura scolile din toata Romania le pot oferi elevilor o experienta educationala mult mai buna decat cea disponibila pana in momentul de fata.
“Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Schema de granturi PNRAS runda a II-a”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație.
Prin intermediul acestui apel de proiecte, unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține granturi pentru intervenții care să conducă la diminuarea riscului de abandon școlar, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale, creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial.
Precum și pentru creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior. Apelul SG PNRAS RUNDA a II-a se adresează unităților de învățământ preuniversitar de stat, de masă sau special, cu personalitate juridică, care au o rată de abandon școlar ridicată și performanță școlară scăzută la nivel gimnazial.
Alocarea financiară a acestui apel de proiecte este de 265 de milioane de euro, fără TVA. Categoriile de activități eligibile sunt: Activități de identificarea și monitorizare a elevilor în risc de abandon școlar – MATE (obligatorii); Activități de prevenire, intervenție și compensare (obligatorii); Activități pedagogice și de sprijin. Activități extra-curriculare și/sau extra-școlare; Activități de informare, consiliere, asistență și educație a părinților/tutorilor legali.
Activități specifice pentru copiii/tinerii care nu frecventează nicio formă de educație; Alte tipuri de activități care contribuie la prevenirea și reducerea abandonului școlar, în corelație cu nevoile identificate. Activități de formare a profesorilor organizate în mediul fizic/online. Lucrări de amenajare minore, achiziționarea de bunuri (opționale). Activități digitalizare proces educațional (obligatorii). Observațiile și recomandările referitoare la ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail consultare.pnras2@edu.gov.ro, în perioada 22 – 28 martie 2023.”