Ministrul Educatiei a publicat o serie de anunturi de ultima ora pentru elevii din toata Romania, iar asta pentru ca in imediata atentie a oamenilor sunt aduse deciziile importante care au fost luate la nivel guvernamental, ele avand in centru simularile care se vor face inclusiv pentru Bacalaureat incepand de luni.
Ministrul Educatiei explica perioada in care se vor desfasura simularile pentru examenul de Bacalaureat, probele la care acestea vor fi sustinute, cum sunt elaborate subiectele, cand vor fi anuntate rezultatele finale, toate aceste elemente fiind extrem de importante pentru derularea corecta a procesului acum.
“Luni, 27 martie, încep probele din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat, anul școlar 2022 – 2023. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Probele încep la ora 9.00. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, începând din momentul în care s-a finalizat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Succes tuturor și mulțumiri celor care se implică în organizarea și desfășurarea acestor simulări!
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, în perioada 27 – 30 martie 2023 va avea loc simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat (detalii mai jos). Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor şi a competențelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației.
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2023 se organizează la următoarele disciplinele: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Subiectele și baremele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00, pe website. Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale. Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat.
Prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vară. Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.”
This post was last modified on mart. 24, 2023, 2:07 PM 14:07