Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a facut o serie de extrem de importante anunturi de ultima ora pentru milioane de romani din intreaga tara, primele dintre ele avand in centrul accidentul feroviar din Galati, in care un conductor de tren si-a pierdut viata, dar si masurile luate in urma acestuia.
Sorin Grindeanu vorbeste deasemenea si despre o intalnire avuta cu reprezentantul oficial al Ucrainei in Romania, insa mai jos are inclusiv vesti bune pentru drumul expres Craiova – Pitesti, acesta din urma fiind tot mai aproape de realizare, termenul de constructie pentru el fiind de 18 luni de zile.
“În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanei dragi, suferința și durerea. În urma accidentului feroviar din Galați în care conductorul trenului R7576 și-a pierdut viața, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ca ministru al Transporturilor, am decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători.
De asemenea, vreau ca standardele tehnice în sistemul feroviar să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete. În urma incidentului din această seară din Gara Galați, până la clarificarea cauzelor producerii acestuia și, având în vedere că este al doilea accident feroviar produs într-un timp foarte scurt, am decis următoarele: să solicit CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz.
De altfel, în urma incidentului de la Teleorman, am dispus reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie. În calitate de ministru al Transporturilor al Infrastructurii consider că prioritatea CFR Călători este, în primul rând, siguranța călătorilor!
Vești bune pentru Drumul Expres Craiova – Pitești! Astăzi a fost postat în SEAP anunțul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru Tronsonul 1 cu o lungime de 17,7 km. Data limită pentru depunerea ofertelor este 04.05.2023. Iar valoarea estimată a contractului este de 544,13 milioane de lei (fără TVA). Finanțarea va fi asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile.
Lucrările care au rămas să fie executate, după rezilierea contractului anterior, trebuie finalizate în maximum 18 luni. Anunțul de Participare va putea fi vizibil în SEAP după validarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Am avut astăzi o întâlnire cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk. Ucraina a solicitat acceptul temporar al autorităților române pentru efectuarea unor zboruri comerciale internaționale charter din și spre #România de către o anumită companie aviatică ucraineană.”
This post was last modified on mart. 26, 2023, 1:16 PM 13:16