Ministrul Apararii a publicat noi anunturi oficiale foarte importante pentru romanii din intreaga tara cu privire la Armata Romana, SUA, NATO, dar si provocarile razboiului din Ucraina, iar asta in cadrul unei vizite pe care a facut-o la Washington, si a discutat cu numerosi reprezentanti ai guvernului american.
Ministrul Apararii vorbeste mai jos despre parteneriatul dintre Romania si SUA in contextul razboiului care are loc la granitele tarii noastre, ar di colaborarea Armatei Romane cu diverse institutii din statele americane, cerand o strategie mai clara a americanilor cu privire la ceea ce ar trebui sa se intample la Marea Neagra.
“România este un partener responsabil al SUA. Vom continua eforturile de consolidare a securității în regiunea Mării Negre, ca zonă de importanță strategică pentru #NATO și UE. Provocările complexe actuale la adresa securității regionale au un impact major asupra stabilității și prosperității din întregul spațiu euro-atlantic. Avantajul strategic este dat de punctele noastre forte: unitatea, cooperarea și speranța. Cred cu tărie că împreună vom putea să realizăm mai mult decât vom reuși separat!
Am transmis acest mesaj în plenul Camerei Reprezentanților din statul Alabama, unde am punctat și relațiile excelente de cooperare pe dimensiunea apărării în cadrul extins al Parteneriat Strategic româno-american. Totodată, am salutat împlinirea a 30 de ani de la lansarea ,,State Partnership Program” dintre Armata României și Garda Națională a Statului Alabama.
Am avut, ieri, o întrevedere cu guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey. I-am mulțumit pentru angajamentul consistent al forțelor SUA dislocate în Români, în scopul consolidării securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic, ca o dovadă clară a Parteneriatului strategic solid care leagă România și SUA. Am discutat despre implicațiile situației de securitate generată de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina asupra securității euroatlantice și despre cooperarea în domeniul apărării.
În acest context, am subliniat importanța finalizării demersurilor, la nivelul administrației SUA, pentru elaborarea unei Strategii de securitate pentru Marea Neagră. România este astăzi un aliat solid al Statelor Unite, care demonstrează voință și ambiție în ceea ce privește implementarea priorităților comune prezente și viitoare pentru asigurarea securității.
România a fost alături de Ucraina încă din prima zi a invaziei Rusiei. Agresiunea ilegală și neprovocată a Rusiei în Ucraina a evidențiat nevoia #NATO de a-și asigura flancul estic și de a acorda prioritate apărării regiunii Mării Negre. Putin nu și-a atins obiectivul în Ucraina și nici nu a reușit să producă fracturi în cadrul Alianței. Asta demonstrează coeziunea și solidaritatea celei mai puternice Alianțe din lume – NATO. Am vorbit despre toate acestea într-un interviu pentru Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA), din Washington DC.”
This post was last modified on apr. 5, 2023, 6:04 PM 18:04