Ministrul Educatiei, Ligia Deca, impreuna cu unitatea pe care o conduce, a facut un anunt de ultima ora in legatura cu masurile care au fost luate deja in cazul profesoarei din Prahova care a fost hartuita sexual de catre elevii din unitatea scoala la care activeaza, si mai jos puteti vedea ceea ce a fost decis deja.
Ministrul Educatiei vorbeste mai jos despre ceea ce fac autoritatile dupa ce o profesoare dintr-o scoala din Prahova a fost tinta unor postari online cu un clip video in care doi elevi prezinta activitati sexuale indreptate impotriva ei, iar deocamdata autoritatile par sa dea de inteles ca trateaza foarte serios acest caz.
“În această după-amiază, Ministerul Educației a fost informat, de către reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, asupra existenței, în spațiul public, a unui clip video în care mai mulți elevi prezintă explicit activități sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic.
Conform informațiilor primite, în urma apariției, în cursul zilei de ieri, a clipului video, la nivelul unității școlare au fost deja demarate acțiuni pentru stabilirea contextului, precum și a demersurilor de urmat în perioada următoare. S-a solicitat, de asemenea, sprijinul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Prahova.
Ministerul Educației va continua să țină legătura cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, atât pentru a avea informații asupra faptelor produse, cât și pentru a oferi, dacă va fi necesar, sprijin comunității școlare.
Ministerul Educației a demarat discuții cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții pentru a se identifica soluții de îmbunătățire a procesului de prevenție și de intervenție în situații de violență în mediul școlar. Știu că incidentele din ultima vreme au făcut ca fiecare cadru didactic să simtă nevoia de certitudini privind siguranța în școli.
Vreau să vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine să prevenim aceste fapte și am demarat deja o serie de consultări pentru a găsi cele mai bune soluții în acest sens. Siguranța fiecărei persoane din unitățile de învățământ este prioritară pentru Ministerul Educației.”