Sorin Grindeanu ii surprinde pe romanii din toata tara cu un anunt extrem de important legat de progresul extraordinar care a fost realizat pentru constructua unui lot de Autostrada extrem de important pentru Romania, iar asta deoarece vorbim despre lotul 2 al A9 Nord, care face legatura intre DN1 si DN2, urmand a decongestiona intr-o mare masura traficul in zona.
Sorin Grindeanu spune ca acest lot ar putea fi dat in folosinta cu 1 an mai devreme decat era estimat, chiar daca s-a lucrat efectiv timp de aproape doar 3 luni de zile, stadiul lucrarilor aflandu-se la 51% in momentul de fata, iar constructorul pare foarte convins de faptul ca poate finaliza constructia mult mai devreme decat se preconiza initial.
“Am verificat astăzi lucrările pe șantierul Lotului 2 din #A0 Nord (19 km) unde antreprenorul român are o mobilizare exemplară! Potrivit contractului semnat cu #CNAIR, termenul de finalizare este luna iunie 2024. Constructorul a precizat însă că va finaliza lucrările anul acesta în luna august, deci cu aproape un an mai devreme. Sunt deja porțiuni din acest lot pe care s-a așternut asfalt, iar acum se montează parapete.
Se lucrează intens la noduri, în special la Nod DN1. Această mobilizare este un model de urmat și pentru ceilalți antreprenori, care alături de CNAIR, construiesc Inelul de Centură al Capitalei, un proiect mult așteptat de atât de bucureșteni, cât și de toți românii care tranzitează zona proximă a Capitalei. Valoare proiectului pe acest Lot este de aproximativ 832 milioane lei (fără TVA), iar sursa de finanțare este Programul de Transport.
Aici s-a intrat, si s-a dat ordin de incepere, in 16 august anul trecut. Lucrul efectiv, sau zilele in care s-a lucrat aici, exceptand cele de sarbatoare, asa cum stiti, zilele de ploaie cand vremea nu iti permite, sunt undeva pe la 96 – 97 de zile lucrate pe acest santier. Va spun ca suntem la un stadiu de 51%, ceea ce inseamna un progres extraordinar de bun.
Termenul de finalizare ar fi undeva in vara anului viitor, insa dupa toate discutiile pe care le-am avut si cu constructorul, si cu colegii mei de la CNAIR, probabil undeva in aceasta vara, in luna august, va fi dat in circulatie acest loc, avand o lungime de aproximativ 19 km, si care, in mare, fiindca sunt vreo 2 kilometri si dupa DN1, spre A1, dar in mare face legatura intre DN1 si DN2.
Urmeaza sa avem o discutie la nivel de CNAIR apropo de descarcarea pentru DN2, pentru ca este prevazuta o descarcare in zona comunei Stefanesti. Eu as vrea sa facem aceasta descarcare, sa se faca legatura directa intre DN1 si DN2, astfel incat sa poata fi folosit la capacitate maxima aceasta bucata de autostrada odata cu aceasta vara. Repet, cu aproape 1 an inainte va fi data in circulatie fata de termenul dat in contract.”