China ar fi discutat cu Rusia despre cooperarea militara in timpul razboiului cu Ucraina, ceva ce desigur ca ridica foarte multe semne de intrebare cu privire la ceea ce se intampla in momentul de fata intre cele doua tari, mai ales ca de la Beijing au venit semnale conform carora aceasta cooperare nu ar urma sa existe.
China nu a dat foarte serios de inteles pana acum ca ar fi dispusa sa ajute Rusia din punct de vedere militar in razboiul pe care il duce cu Ucraina in momentul de fata, insa Vladimir Putin s-a intalnit cu minsitrul chinez al apararii, fara a se dezvalui oficial ce s-a discutat, insa cooperarea din razboi pare sa fi fost in prim-plan.
“Ministrul chinez al apărării se întâlnește cu Putin, discută despre cooperarea militară. Li Shangfu, noul ministru al Apărării al Chinei, a vizitat Rusia în prima sa vizită oficială în străinătate pe 16 aprilie și s-a întâlnit cu dictatorul rus Vladimir Putin.
Rusia a căutat să obțină arme și tehnologie chineză pentru a-și intensifica războiul împotriva Ucrainei.”
⚡️Chinese defense minister meets Putin, discusses military cooperation.
Li Shangfu, China’s newly appointed defense minister, visited Russia on his first official visit abroad on April 16 and met with Russian dictator Vladimir Putin.
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) April 16, 2023