Austria pare sa fi gasit in Spania un extrem de important aliat in lupta cu Uniunea Europeana, iar asta pentru ca ministrul sau de interne, impreuna cu austriacul Gerhard Karner, sustin cu tarie reformarea sistemului de azil la nivel european pana la finalul acestui an, si cer de la Comisia Europeana masuri concrete si rapide in acest sens.
Austria are sustinrea Spaniei, care de la jumatatea anului va prelua presidintia Consiliului Uniunii Europene, pentru reformarea sistemului de azil si a politicilor privind migratia, mizand pe faptul ca in Parlamentul European s-a ajuns deja la un consens privind acest lucru, si exista presiune substantiala a partidelor europene pe aceasta problema.
Austria are nevoie de sustinerea unor tari ca Spania pentru ca Spatiul Schengen sa poata fi reformat, iar asta ar putea sa aduca intr-un final si aderarea Romaniei, chiar daca lucrurile sunt foarte departe de a fi simple, iar masurile acestea nu doar ca vor fi greu de implementat, ci vor necesita si destul de mult timp, in final.
“Parlamentul UE are deja o poziție comună, așa că este important să găsim un acord și la nivelul Consiliului European. Nu mai există linii roșii pe ambele părți. Acum este vorba despre găsirea unui echilibru între asumarea responsabilității și solidaritatea. Până la alegerile europene, peste un an, statele UE trebuie să ajungă absolut la un acord. pentru Spania, „este o piatră de temelie a comunității noastre.
Spania a fost întotdeauna un susținător al protecției frontierelor externe. Dacă nu este posibilă protejarea frontierei externe a Uniunii Europene, controalele la frontierele interne ar trebui să fie doar ultima soluție, la care ar trebui să apelăm doar în caz de urgență.”