X

Ministrul Educatiei: Ce Masuri de ULTIMA ORA au fost Confirmate Oficial Elevilor Romani din Scoli

Ministrul Educatiei anunta in mod oficial ce masuri de ultima ora au fost confirmate in mod oficial pentru elevii romani din scolile tarii, iar asta pentru ca vorbim despre o serie de masuri menite sa sprijine mamele minore, dar si elevii parinti, astfel incat sa poata parcurge mai usor aceasta etapa a vietii.

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, explica foarte clar mai jos cum au fost gandite aceste masuri, si ce fel de impact ar trebui sa aiba ele in momentul in care vor fi puse in aplicare, totul fiind gandit pentru a fi implementat la nivelul intregii tari de catre autoritatile din Romania, asa cum este si normal, de altfel.

“Sprijinim elevii părinți și mamele minore în continuarea studiilor. La Ministerul Educației, am luat măsuri pentru a face ceea ce este în puterea noastră: combaterea abandonului școlar, prin măsuri concrete de integrare și suport. Noile legi sunt menite să sprijine atât emoțional, cât și financiar, elevii care devin părinți la o vârstă fragedă.

Rămânem alături de toți elevii și acționăm pentru adaptarea programului de studii în funcție de nevoile acestora. Dacă vrei să știi mai multe despre noile legi, urmărește în continuare paginile noastre. Niciunl copil nu ramane in urma. Oferim sprijin pentru elevele care trec printr-o sarcina, elevii parinti si mamele minore.

Cursuri online, adaptam programul de studiu nevoilor pe care viitorii elevi parinti si mamele minore le au si ii ajutam sa-si continue studiile prin invatare. Flexibilitatea intoarcerii la scoala, locul la scoala ramane rezervat. Elevele insarcinate si elevii parinti vor avea dreptul de a-si relua studiile, oricand in timpul anului scolar. Sprijinim financiare, mambele sub 18 ani reintegrate intr-o scoala vor beneficia de o bursa lunara in valoare de 700 de LEI.

Mediatorul scolar, o mana de ajutor in plus pentru elevi, in scolile cu un numar crescut de elevi parinti si mame in devenire, va exista un mediator scolar care va sprijini participarea continua la educatie. Prioritizam combaterea abandonului scolar prin transferul in cadrul unor grupe speciale cu program flexibil, asistenta medicala specifica in cabinetele scolare si in cabinetele specializate, activitati de invatare remediala, consiliere si posibilitate de amanare a examenelor in cazul in care acestea coincid cu nasterea copilului.

M-am bucurat să pot fi alături de echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Comarna, din județul Iași, una dintre cele 76 de unități de învățământ care desfășoară activități prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS). Este o frumoasă comunitate școlară, cu oameni dedicați, pentru care contează fiecare copil și care investește în a le oferi tuturor șansa unei educații de calitate. Am ascultat cu interes toate mesajele lor și i-am asigurat de susținerea mea.”

This post was last modified on apr. 26, 2023, 6:51 PM 18:51

Disqus Comments Loading...