X

Ministrul Educatiei: Noi Masuri URGENTE Anuntate Oficial pentru Scolile din Romania

Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial o serie de noi masuri de urgenta pentru scolile din toata Romania, iar asta pentru ca aduce in atentia imediata a elevilor din toata tara ceea ce a fost hotarat in mod oficial pentru a se combate si reduce violenta si consumul de droguri in unitatile de invatamant.

Ministrul Educatiei vorbeste mai jos despre unele dintre masurile urgente care au fost deja luate la nivel institutional, si care implica multiple persoane din cadrul sistemului de invatamant din tara noastra, totul fiind gandit pentru ca elevii sa fie in deplina siguranta, iar incidente precum cele recente sa nu se mai repete.

“Ministerul a organizat o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții principalelor instituții implicate în combaterea violenței și consumului de droguri în unitățile de învățământ, de la nivel central și județean, reprezentanți ai elevilor și părinților. Considerăm că doar printr-un dialog constant și o abordare integrată putem combate situațiile de violență și consum de droguri.

Astfel, am stabilit faptul că prin toate Inspectoratele Școlare Județene, Direcțiile Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Birourile de Siguranță Școlară și Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA): au loc întâlniri interinstituționale de lucru pentru a analiza cauzele violenței respectiv ale consumului de droguri și vor propune măsuri concrete pe termen scurt (până la finalul acestui an școlar) și lung (pentru anul școlar 2023-2024).

Reprezentanții poliției organizează sesiuni de informare a personalului școlii, elevilor și părinților, privind riscurile și consecințele faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase; reprezentanții CPECA organizează sesiuni de informare pentru cadrele didactice privind semnele și simptomele consumului de droguri la copii și tineri.

Cadrele didactice vor fi susținute inclusiv prin integrarea activităților de prevenire a violenței și consumului de substanțe în mediul școlar, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară respectiv a programelor extracurriculare / extrașcolare și Școala Altfel. „Fac apel la inspectorii școlari generali și la reprezentanții Centrelor Județene de Resurse și de Asistență Educațională să susțină consilierii școlari, mediatorii și cadrele didactice în organizarea activităților de prevenție și management a situațiilor de violență.

Respectiv consum de substanțe interzise. Fenomenul violenței școlare poate fi limitat și combătut, dar numai cu o bună colaborare între instituții, familii, specialiști și elevii. Atât eu, cât și toți colegii din Ministerul Educației ne implicăm activ în identificarea și aplicarea celor mai eficiente măsuri. De asemenea, încurajez toți actorii implicați în acest proces să ne transmită orice feedback, pentru a adopta cele mai bune soluții”, a transmis Ligia Deca, ministrul Educației.”

This post was last modified on apr. 28, 2023, 12:10 PM 12:10

Disqus Comments Loading...