Posta Romana a emis o atentionare extrem de importanta pentru milioane de romani din intreaga tara, iar asta pentru ca in mesajul complex de mai jos, incearca sa ne aduca in atentie ceea ce se intampla in momentul de fata din cauza atacurilor cibernetice.
Posta Romana vorbeste despre cat de complexe sunt atacurile cibernetice la ora actuala, si cat de periculos este totul pentru oamenii care ajung sa devina tinta lor, si care isi cedeaza datele personale, asa ca ni se recomanda sa fim extrem de vigilenti.
Noi metode de înșelăciune practicate de hackeri!
ATENŢIE LA FRAUDELE ELECTRONICE DE TIP PHISHING! ATENŢIE LA CE LINK-URI ACCESAŢI!
Compania Națională Poșta Română atrage atenția că, în ultima perioadă, s-au intensificat acțiunile de phishing care folosesc numele Poștei în mesajele transmise prin intermediul SMS-urilor ori pe e-mail, prin care infractori cibernetici atentează la conturile și datele dumneavoastră personale.
De exemplu, de pe un număr de telefon de România se trimite un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să i se livreze un colet, dar adresa este incorectă.
Se indică un link care are în componență cuvintele ”posta”/”post” și/sau ”romana”. După accesarea link -ului, sunt solicitate date personale – adresă poștală, de e-mail, număr de telefon și se generează o interfață de plată asemănătoare oricărui alt portal, specific plaților pe internet. Prin această interfață vă este solicitată o sumă simbolică.
După completarea datelor cerute de interfață – număr card, data expirării, titular card, codul de siguranță – se primește un cod de la bancă.
Sub această interfață sunt hackerii care introduc datele cardului în aplicația Apple Pay, sustrăgându-vă, astfel, banii.
Hoții cibernetici, vor putea, din acest moment, să facă plăți online, la terminale POS sau să scoată bani de la ATM-uri fără a avea nevoie de PIN-ul dumneavoastră!
Sunt folosite chiar expresii de siguranță utilizate de bănci, în general, de genul: ”nu comunica nimănui…”.
În momentul în care se introduce codul transmis de bancă (în unele cazuri sunt transmise mai multe coduri, în mesaje repetate), banii de pe card dispar.
𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̗𝗶𝗲 𝗹𝗮 𝗱𝗲𝗻𝘂𝗺𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗶𝗻𝗸-𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃a 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗶𝗻𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲!
Poșta Română operează exclusiv cu site-ul său oficial: www.posta-romana.ro şi pagina oficială de Facebook: Compania Naţională Poşta Română.
Orice altă variantă de nume de website, care ar putea părea oficial şi real, nu aparține companiei noastre şi nu trebuie accesat.
Dacă ați primit un astfel de mesaj, vă rugăm să:
Nu deschideți acel mesaj și să îl marcați ca spam;
Nu accesați link-ul!
Rețineți!
Compania Națională Poșta Română comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail (suportclienti@posta-romana.ro, noreply@posta-romana.ro).
Poșta Română nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici efectuarea de plăţi online ale unor taxe vamale.
Fiți vigilenți cu banii și datele dumneavoastră personale!