Armata Romana a anuntat in mod oficial un foarte amplu exercitiu militar care se desfasoara in Romania sub denumirea JUNCTION STRIKE 23, acesta implicand soldati NATO din Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania si SUA, iar importanta sa este una foarte ridicata.
Armata Romana spune ca vorbim despre soldati ai Fortelor pentru Operatii Speciale Romane, care sunt implicati in aceste exercitii militare, iar ei urmeaza sa primeasca o certificare in baza rezultatelor pe care le obtin in timpul exercitiilor la care vor participa.
Exercițiul Forțelor pentru Operații Speciale „JUNCTION STRIKE 23”! Exercițiul JUNCTION STRIKE 2023 (JUST 23), cel mai amplu exercițiu al militarilor din Forțele pentru Operații Speciale Române se desfășoară, în perioada 8-18 mai, în facilități de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităților Babadag, Bacău, Câmpia Turzii, Constanța, Cincu, Deda, Mangalia, Mărăcineni, Mihail Kogălniceanu, Răstolița, Reghin, Târgu-Mureș, Tulcea și Ungheni.
Acest exercițiu, în care sunt angrenați peste 500 de militari români și aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene și navale, asigură condițiile organizatorice pentru executarea instruirii cât mai realiste, pe baza unui scenariu fictiv, de către structurile de nivel tactic și operativ participante, în format multinațional și interinstituțional.
Scopul principal al acestui exercițiu complex este certificarea a trei ținte de capabilități NATO – un grup maritim de Forțe pentru Operații Speciale, un grup terestru de Forțe pentru Operații Speciale și un detașament de Operații Speciale Aeriene cu aripă rotativă.
Alături de militarii români din structurile de forțe pentru operații speciale se vor antrena și vor desfășura acțiuni de conducere-coordonare a efectivelor proprii și aproximativ 100 de militari străini din țări aliate precum Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania și Statele Unite ale Americii.
De asemenea, la activitate vor participa, în calitate de observatori, militari din țări partenere precum Georgia, Iordania și Republica Moldova.