Armata Romana vorbeste despre specialistii militari care fac parte din fortele armate ale Romaniei, ei participand la exercitiul Anakonda 23, unul multinational la care participa forte militare din cadrul mai multor tari ale NATO, conform autoritatilor din Romania.
Specialiștii din umbra luptătorilor la exercițiul ,,Anakonda 23”!
Pentru desfășurarea oricărei operații militare, fiecare structură are nevoie de specialiști care să sprijine forțele din prima linie. Fie că este vorba de cercetași, specialiști în comunicații și informatică sau personal medical, cu toții au un rol deosebit de important în ansamblul unei structuri luptătoare.
Cercetașii sunt cei care, de regulă, acționează singuri sau în echipe mici, în spatele liniilor inamice. Printre misiunile cercetașilor se numără cele de recunoaștere în aria de responsabilitate, misiuni de observare, de culegere de date și informații sau patrule de supraveghere.
Militarii din arma comunicații și informatică asigură sprijinul de specialitate, de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel. Au în atribuții funcționarea sistemului informatic din centrul de comunicații, precum și realizarea legăturilor radio cu subunitățile care desfășoară activități de instruire.
Personalul medical se ocupă permanent de acordarea asistenței de specialitate, a primului ajutor în cazul unui incident sau a unei situații reale, precum și de evacuarea medicală. Totodată, personalul medical instruiește militarii privind acordarea auto-ajutorului și coordonează activitatea celor care urmează cursul de Combat Life Saver, curs ce aprofundează toate aceste cunoștințe de specialitate.
Toate aceste structuri sunt prezente la exercițiul ,,Anakonda 23” și fac ca lucrurile să se desfășoare conform planificării, asigurând în același timp, un real sprijin pentru camarazii lor.
This post was last modified on mai 11, 2023, 4:35 PM 16:35