Italia, un aliat foarte important al Austriei in lupta cu UE pentru Schengen, care afecteaza si Romania in aceasta perioada, a facut anunturi oficiale foarte importante impreuna cu Cehia, iar asta deoarece premierii celor doua tari au avut o intalnire importanta, si printre altele, au discutat inclusiv despre marea problema a migratiei.
Italia este vecina cu Austria, care la randul ei are granita cu Cehia, iar toate sunt afectate substantial de problema migratiei ilegale, toate avand obiective similare in ceea ce priveste reducerea intrarilor ilegale, repatrierea rapida a celor intrati, dar si reformarea sistemului de azil pentru a face Europa mai putin atractiva pentru migranti.
Italia depunde eforturi foarte serioase pentru a reduce migratia ilegala in Europa, si a impune o regandire a sistemului de azil, plus o respectarea a regulamentelor in materie de repatrieri, insa procesul este unul foarte complicat, si nesigur, ceea ce are un impact substantial inclusiv privind aderarea Romaniei la Schengen in curand.
“Desfășurarea unei cooperări neprădătoare cu țările africane devine, de asemenea, cel mai serios instrument de abordare a crizei migrației pe care o trăim. Pentru că altfel este inevitabil să discutăm în continuare între noi o problemă care în orice caz rămâne în Europa. Cea mai serioasă modalitate de a rezolva această problemă, așa cum am prezentat-o în cadrul Consiliului European.
Este de a muta accentul pe apărarea dimensiunii externe, de a lucra la o politică serioasă de returnare și de a lucra împreună cu țările de origine și de tranzit ale migranților ilegali, să ne asigurăm un drept pe care nu l-am garantat întotdeauna: dreptul de a nu fi forțat să părăsească pământul pentru a găsi condiții de viață mai favorabile.”
This post was last modified on mai 12, 2023, 7:41 PM 19:41