Ministrul Educatiei anunta in mod oficial 3 noi hotarari foarte importante, care au fost luate in mod oficial pentru scolile si liceele din toata Romania, iar asta pentru ca in primul rand se incurajeaza cercetarea in mediul academic prin intermediul noilor legi ale Educatiei, un proiect extrem de important la nivel national.
Ministrul Educatiei vorbeste deasemenea si despre principalii piloni care stau la baza Legilor Educatiei, care au fost deja adoptate de catre Camera Deputatilor, in final fiind detaliata si decizia privind sustinerea examenelor de corigenta pentru elevii din scolile si liceele din toata Romania, in vara acestui an.
“Când îți dedici întregul parcurs academic progresului în societate, așa cum se întâmplă în cazul cercetării, sprijinirea ta devine prioritatea noastră. #LegileEdu aduc noi măsuri pentru dezvoltarea cercetării în universități, dar și pentru a le oferi sprijin celor care urmează acest drum. Implementăm o linie de finanțare specială, dedicată cercetării. Încurajăm concentrarea resurselor cu institute de cercetare și introducem noi reglementări.
Proiectul noilor legi, susținut de PNL, reprezintă o reformă necesară adusă sistemului de învățământ, ai cărei principali piloni sunt investițiile, prioritizarea zonelor defavorizate la alocarea bugetară, dar și un plan coerent care vizează succesul pe întreg parcursul educațional.
Printre cele mai importante măsuri pe care PNL le-a susținut în acest proiect se numără cele pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, atât în mediul preunivesitar, cât și în învățământul superior, dar și combaterea analfabetismului funcțional. În cele două legi, sunt prevăzute măsuri pentru implementarea unei educații centrate pe elevi și pe studenți, pentru asigurarea siguranței în unitățile de învățământ, dar și programe naționale precum ,,Masă sănătoasă” și ,,O carte pentru fiecare”.
Pentru anul scolar 2022 – 2023, perioada de desfasurare a examenelor de corigenta, stabilite in baza art.128 din Regulamentul-cadru de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, aprobat prin Ordinul ME nr. 4189/2022 este 3 – 14 iulie 2023 pentru clasele din invatamantul primar, gimnazial, liceal si profesional si pentru clasele de stagii de pregatire practica, scoala postliceala si de mastri.
Elevii din clasa a VIII-a, care au sustinut si promovat examenul de corigenta, se pot inscrie la admiterea in clasa a IX-a, pe locurile ramase libere, in a doua etapa de admitere in invatamantul liceal, conform calendarului aprobat prin Ordinul ME nr. 5243/2022, in perioada 7 – 9 august 2023 in care pot fi repartizati si absolvenitii clasei a VIII-a care nu au sustinut Evaluarea Nationala respectiv, in etapa a doua de admitere in invatamantul profesional si invatamantul profesional dual, conform calendarului aprobat prin Ordinul ME nr. 5439/2022, in perioada 25 – 27 iulie 2023.”
This post was last modified on mai 14, 2023, 11:15 AM 11:15