Marius Budai, ministru Muncii de la PSD, a facut 2 anunturi de ultima ora privind 2 probleme majore care exista in Romania la ora actuala, iar asta pentru ca a hotarat ca maine sa fie prezent la negocierile dintre sindicatele din invatamant si Guvernul Romaniei, salariile profesorilor fiind una dintre problemele majore legate de greva generala.
Marius Budai vorbeste deasemenea si despre discutiile pe care le-a avut la Bruxelles cu reprezentantii Comisiei Europene in legatura cu pensiile romanilor, ajungandu-se la o serie de intelegeri care sa contribuie la luarea unor decizii care sa nu afecteze PNRR, iar mai multe detalii aveti chiar mai jos.
“Educația a peste trei milioane de copii, dar și veniturile a aproape 300.000 de angajați din învățământul românesc sunt, evident, mult mai importante decât orice viitoare funcție din Guvernul României! Decizia președintelui PSD Marcel Ciolacu, de a suspenda negocierile pentru formarea unui nou Guvern până la clarificarea situației din Educație, dar și până la finalizarea parcursului legislativ privind pensiile de serviciu, este una în interesul cetățeanului și nu al politicianului!
Măine la ora 12 voi fi prezent la Guvern, la negocierile cu sindicatele din Educație, din respect pentru cadrele didactice, dar și pentru ca luni copiii noștri să poată merge la școală! Am verificat în statele membre nu există nici într-o legislație națională și nici într-un PNRR acolo nu se vorbește reforma pensiilor, vreau trimitere la vreo plafonare anume, la vreun procent anume.
Eu consider că altele trebuie să fie elementele să avem o reformă corectă, să avem o reformă care să rezolve inechitățile, o reformă care să țină cont pe viitor și acum și în prezent de evoluția macroeconomică din țara noastră și din Uniunea Europeană și care să aibă un sistem predictibil după ce rezolvăm inechitățile și creștem nivelul pensiilor din România, să avem și nivel predictibil de indexare.
Astea au fost principiile pe care închid bine, astea au fost principiile pe care le-am pus la masa discuțiilor la Comisia Europeană și iată că într-un final s-a reușit acest lucru. Să nu ducem lumea în eroare. Am ajuns la concluzia în care odată cu scoaterea acestui indicator, care este nedrept pe 50 de ani, este nedrept să fie acolo, nu s-a solicitat nicio condiție de introducere a altceva în loc.
Deci nu s-a solicitat introducerea unui alt indicator în loc. Noi am discutat despre reforme sănătoase. Mai am 2 zile să lucrez la ceea ce am decis cu Comisia Europeană, după care să prezint coaliției. Sunt în poziția în care suna maxim 2 zile, până luni am ambiția să prezint liderilor coaliției tot ceea ce am discutat cu Comisia Europeană și să închidem acest orar.”
This post was last modified on mai 20, 2023, 11:42 PM 23:42