Ministrul Educatiei a publicat in aceasta dimineata o foarte importanta informare de ultima ora pentru elevi, profesori si parinti, cu privire la greva generala din scolile si liceene din toata Romania, iar asta pentru ca azi a inceput primul protest de acest gen din ultimii 18 ani de zile, o problema majora.
Ministrul Educatiei explica mai jos cum s-au derulat discutiile de ieri de la Palatul Victoria cu reprezentantii federatiilor sindicale din invatamant, fara a se ajunge la un consens care sa duca la evitarea grevei generale in scolile si liceele din Romania, negocierile continuand, fara a se sti cand s-ar putea ajunge la o solutie.
“În urma discuției din data de 21 mai 2023, desfășurată la Palatul Victoria, la care au participat Premierul României – dl. Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Camerei Deputaților – dl. Marcel Ciolacu, reprezentanți ai executivului și liderii federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, facem următoarele precizări.
Ministerul Educației împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru: salarizarea întregului personal nedidactic din învățământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022.
Din analiza Ministerului Educației, aceasta înseamnă o creștere de circa 9% a salariului și un impact bugetar estimat la 90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învățământul preuniversitar și 10.000 din învățământul superior; acordarea unui bonus pentru profesorii debutanți; acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadrați în unități de învățământ din zone defavorizate.
Menționăm că acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unități de învățământ din zone defavorizate este unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învățământului preuniversitar, care se află, astăzi, la vot, în plenul Senatului României. Reiterăm faptul că educația reprezintă o prioritate națională pentru partidele aflate în actuala Coaliție de guvernare.
Prin prezentul apel, prin intermediul unităților administrativ-teritoriale județene reprezentata de CJ (solicitant eligibil), unitățile de învățământ preuniversitar cu clase de nivel primar și/sau gimnazial și/sau liceal vor fi dotate cu microbuze electrice, prin finanțare PNRR. Această investiție vizează tranziția spre ”verde”, care reprezintă punctul central al agendei Uniunii Europene pentru următorul deceniu, iar sistemele de învățământ joacă un rol important în aceste demersuri, care trebuie să beneficieze de o infrastructură modernă. Prin linia de finanțare aferentă Investiției 10.”
This post was last modified on mai 22, 2023, 10:22 AM 10:22