X

Ministrul Educatiei: 2 Anunturi Oficiale de ULTIMA ORA cu Decizii pentru Licee si Scoli in Romania

Ministrul Educatiei confirma in mod oficial, prin 2 anunturi de ultima ora, deciziile care au fost luate pentru scolile si liceele din Romania, iar asta pentru ca intr-o prima faza vorbeste despre concursul de titularizare pentru profesori, care ar urma sa se desfasoare conform calendarului stabilit deja de catre autoritati.

Ministrul Educatiei a semnat deasemenea un ordin pentru modificarea desfasurarii evaluarii nationale pentru absolventii clasei a VIII-a, iar mai jos puteti vedea ce fel de modificari au fost realizate pentru scolile din toata Romania, din acest punct de vedere, si e bine sa stiti ce a fost decis in mod oficial.

În contextul în care, în această perioadă, sunt în desfășurare inspecții la clasă, în vederea participării la concursul de Titularizare sau pentru obținerea gradelor didactice, precizăm că Ministerul Educației susține desfășurarea acestora. Inspecțiile la clasă vor avea loc cu respectarea cadrului legal, în baza programării deja existente sau, dacă este cazul, a reprogramării realizate la nivelul inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București în unități de învățământ unde pot fi asigurate condițiile specifice acestui tip de activitate.

În cursul zilei de ieri, a avut loc o videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, cu care Ministerul Educației comunică permanent pentru evitarea sincopelor în desfășurarea activității care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de protestul personalului din învățământul preuniversitar.

Ordinul ministrului educației nr. 5.241/2022 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 6 septembrie 2022, se completează după cum urmează: 1. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins.

(2^1) În situații justificate, la solicitarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul școlar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010, un număr mai mare de vicepreședinți/secretari/membri în comisia județeană/a municipiului București de organizare a evaluării naționale.

2. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins: (1^1) Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații justificate, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul școlar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010, numirea în calitate de președinte al comisiei din unitatea de învățământ a unui cadru didactic – membru al consiliului de administrație.”

This post was last modified on mai 24, 2023, 4:48 PM 16:48

Disqus Comments Loading...