Ministrul Apararii transmite doua mesaje importante pentru milioane de romani din toata lumea, nu doar din Romania, iar asta pentru ca primul dintre ele vizeaza romanii din diverse colturi ale lumii, ieri fiind sarbatorita Ziua Romanilor de Pretutindeni, si desigur ca au fost transmise mesaje pentru toti.
Ministrul Apararii transmite si un mesaj in legatura cu intalnirea Grupului de Lucru privind Studierea Conflictelor, la care a participat unul dintre reprezentantii MApN, insa ea este extrem de importanta atat pentru tara noastra, cat si pentru celelalte tari aliate ale NATO, dar si pentru tari din diverse colturi ale lumii.
“Astăzi, de Ziua Românilor de Pretutindeni, a tuturor celor care vorbesc și simt românește, mă gândesc mai ales la românii din afara granițelor. Ei au ales să trăiască departe de țară, dar păstrează în inimă limba română și tradițiile românești. Prin muncă și profesionalism, românii au reușit să impună respect și să aducă plusvaloare comunităților în care trăiesc. De asemenea, transmit un gând bun militarilor români aflați la datorie, departe de casă, în misiuni internaționale sub comandă sau mandat NATO, UE și ONU.
Lucrările conferinței au fost deschise prin mesajul secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Simona Cojocaru, care a subliniat nevoia de cunoaștere și înțelegere a modului în care dezinformarea și propaganda au fost și sunt folosite ca instrumente de purtare a războiului, influențând în mod definitoriu tipologia de acțiune a statelor.
De asemenea, au luat cuvântul general-locotenent Iulian Berdilă din partea Statului Major al Apărării, directorul executiv al Consorțiului PfP, dr. Raphael F. Perl (SUA), dr. Carmen-Sorina Rîjnoveanu, directorul Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară, și dr. Niels Bo Poulsen, directorul Institutului pentru strategie și studii de război din Danemarca.
Generalul-locotenent Iulian Berdilă a subliniat importanța dezvoltării dialogului științific și necesitatea construirii unei platforme cât mai extinse de dezbateri care să permită atât cunoașterea experiențelor istorice, cât și a modului în care trecutul ne poate facilita o mai bună înțelegere a dinamicilor actuale ale conflictelor.
Comunicările susținute în cadrul conferinței au abordat problematici legate de modul în care propaganda a fost folosită în timpul celor două conflagrații mondiale, rolul comunicării strategice ca parte a acțiunilor de contracarare a dezinformării folosirea instrumentelor de comunicare în masă, tehnici de propagandă și dezinformare în timp de război etc. Au fost prezentate atât studii de caz, pornind de la experiențele naționale istorice specifice, cât și aspecte care țin de războiul informațional actual.”