Ministrul Sanatatii vorbeste despre o serie de probleme majore din Romania, cu care se confrunta un numar foarte mare de romani la ora actuala, iar anuntul de ultima ora facut de catre Alexandru Rafila, ne arata solutiile ministrului PSD pentru cadrele medicale din tara, nemultumie de situatia actuala.
Ministrul Sanatatii vorbeste mai jos despre deciziile care au fost luate pentru a se avea grija ca personalul medical din Romania are indeplinite doleantele care pot duce la o greva generala si in acest sector, Alexandru Rafila spunand ca exista masuri care pot fi luate, pentru ca un attfel de deznodamant sa fie evitat.
“E normal să existe astfel de revendicări. Eu m-am întâlnit cu toate sindicatele, cele reprezentative din domeniul sanitar, m-am întâlnit cu prima dată cu cei de la Sanitas, am discutat şi cu cei de la Meridian, ulterior au fost preluaţi de un coleg de-al meu, un secretar de stat. Cunosc foarte bine revendicările lor, unele sunt mai vechi şi lucrul pe care l-am discutat şi l-am stabilit şi sper să putem să ne ţinem de cuvânt şi unii şi alţii este următorul.
Sunt trei categorii de revendicări. În primul rând, este vorba despre solicitarea lor de a debloca posturile din Sănătate. Ştiţi că a fost o ordonanţă de urgenţă care a blocat angajările în tot sectorul public şi acest lucru suntem pe cale să-l realizăm. Am făcut o solicitare prin intermediul direcţiilor de sănătate publică legată de nevoile diverselor unităţi sanitare.
Am finalizat şi am centralizat acest lucru, este scris memorandum pentru Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării trebuie să facă un astfel de memorandum, pentru că dacă Ministerul Sănătăţii face un memorandum pentru deblocarea posturilor din subordinea unităţilor proprii, Ministerul Dezvoltării face un memorandum pentru unităţile din subordinea autorităţilor locale.
În total sunt vreo 14.000 de posturi care sunt solicitate ca să fie ocupate. Aproape 4.000 la Sănătate, în jur de 10.000 la autorităţile locale. Vom promova cât de curând acest memorandum prin Guvern şi atunci momentul în care el va fi acceptat de către Guvernul României se pot organiza concursuri pentru ocuparea acestor posturi.
E firesc să fie aşa. Gândiţi-vă numai la faptul că peste 1.000 de medici specialişti au susţinut examenul, l-au promovat, în urmă cu câteva săptămâni. Nu-i normal ca un medic tânăr care este specialist de care avem nevoie să nu poată să se angajeze. Şi sunt şi alte situaţii de genul acesta, nu numai la medici, ci şi la asistenţi medicali sau la alte profesiuni conexe actului medical”